Text
 

A
1. clad fg cu cel de trantor
agrisul, alunul, aninul, artarul, brad, cais, calin, caprifoi, castan, catina, catinisul, cenusar, cimbrisor, ciresul, clocotisul, coacazul, corcodusul, cornul, crusinul, dudul, evodia, fagul, floarea de ceara, frasinul, gledicia, gutuiul, hurmuzul, iarba neagra, iasomia, iedera, ienuparul, iovul, isopul, lamaioara, lamaita, lemnul boului, lemnul cainesc, levantica, liliacul, mahonia, macesul, malinul, marul, merisorul, mesteacanul, migdalul, mielaria, mojdrean, mosmonul, nucul, otetarul, paducelul, paliurul, paltinul de munte, paulonia, parul, piersicul, pinul, plopul, porumbarul, prunul, rachitica, salba moale, salcia, salcamul alb, salcamul galben, salcamul pitic, sanger, scorus, smardar, sofora, stejarul, teiul, trandafirul de luna, tuia uriasa, tulichina, verigariu, visinul, vita de Canada, zadul, zamosita, zmeura, ... a se vedea si plante nectaro-polenifere ...
1. asigurarea florei melifere, 2. reactivarea nucleelor, 3. culesul mierii de mana, 4. controlul cantitativ si calitativ al rezervelor de hrana, 5. deschiderea urdinisului de iarna, 6. reinnoirea matcilor, 7. alegerea nucleelor ajutatoare, 8. reactivarea ouatului, 9. pastrarea caldurii in cuib, 10. stimularea, 11. tratarea nosemozei, 12. trierea fagurilor, 13. sulfurarea fagurilor de la rezerva, 14. procurarea fagurilor artificiali, 15. ridicarea magazinelor de rezerva,

Acarianul polenului

Este un parazit care ataca rezervele de polen ale stupinei consumandu-le in intregime si eliminand excrementele sub forma de pulbere fina. Raspandirea lui poate fi franata printr-o pastrare adecvata.

sus


Acarioza

Este o boala grava a albinelor cauzata de paraziti din familia acarienilor Acarapis Woodi, care ajung in traheea albinelor tinere unde depun 20-30 oua. Atat parazitul adult cat si descendenta, se hranesc cu hemolimfa gazdei si secreta toxine care afecteaza nervii motorii ai aripilor, numarul din ce in ce mai mare ai parazitilor impiedicand normala functionare a cailor respiratorii. Albinele mature de 12-15 zile nu mai pot fi atacate, datorita perisorilor stigmatelor care la acestea devin teposi, barand astfel intrarea. Acarienii se inmultesc mai ales atunci cand albina se afla in ghem (iarna si vara pe timp ploios).

Tratamentul clasic se face prin fumigatii cu Folbex (de 8 ori din 7 in 7 zile) sau cu Varachet. Stupina infectata trebuie sa ramana pe loc pana la terminarea tratamentului, dupa care va fi dusa la un cules bun, la cel putin 3-5 km distanta de alte stupine. Exista supozitii in legatura cu prezenta bolii atunci cand exista depopulari in masa primavara, cand albinele inainteaza in salturi, prezinta tremuraturi ale corpului, tin aripile departate si se aduna in grupe mici inainte de a muri. Un diagnostic precis nu poate fi pus decat prin examen de laborator.

sus

Acizii organici

Tratamentele cu acizii organici (formic, lactic, oxalic) sunt recomandate, cu precadere, in stupinele bio, insa, trebuiesc facute cu mare atentie si numai de apicultori experimentati, efectuandu-se mai intai o experimentare pe cativa stupi. Atentie! Daca nu este folosit un dozaj corespunzator, pot aparea mortalitati. In plus, egalizarea mirosurilor poate declansa furtisagul in intreaga stupina.

sus

 

Acidul acetic alimentar

Poate fi folosit in hrana albinelor, determinand o urcare a procentului de puiet cu 19% (3 g acid acetic amestecat cu apa la 1 litru de sirop).

sus

 

Acidul acetic glacial

In concentratie de 98% se foloseste cu succes in dezinfectarea fagurilor infestati de boli si daunatori (gaselnita), in doza de 2-3 cm3 pentru fiecare litru din capacitatea stupului ori a locului unde se face dezinfectarea fagurilor. Vaporii de acid acetic fiind toxici pentru om, nu se va lucra niciodata in spatii inchise, ci numai in aer liber, cu manusi de cauciuc si se va evita folosirea metalului in operatiile de dezinfectare.

sus

 

Acidul fenic

Mirosul sau puternic indeparteaza albinele dar, intrucat mierea absoarbe mirosul acidului, operatia trebuie facuta cu multa prudenta. Poate fi inlocuit cu benzaldehida.

sus


Acidul formic

Este recomandat de Hristea in siropul de primavara (5-6 picaturi la litrul de sirop), in vederea revigorarii coloniilor expuse imbolnavirii. In cazul hranirilor de completare tot el recomanda ca la 100 kg zahar, folosit pentru prepararea siropului, sa adaugam 120 g acid formic 100% sau 140g acid formic 85%.

Acidul formic este folosit si ca tratament de combatere alternativa a varoozei.

Atentie! Acidul formic este deosebit de toxic pentru om si, de aceea, trebuiesc luate masuri cu totul speciale de protectie!

In tratamentul varoozei cu acid formic este preferata metoda Nassenheider fata de cea a buretelui absorbant.

sus

 

Acul cu venin

Acul cu venin al matcii este mult mai puternic si mai lung decat al albinelor, matca servindu-se de el la dirijarea pontei sau la uciderea rivalelor (fiind incovoiat si fara carlige marginale tip undita - ca cel vulnerant al albinei). Veninul este secretat de glanda cu venin a reginei numai la inceputul vietii sale, atrofiindu-se pe parcurs.

sus


Adormirea albinelor

Adormirea, anestezierea sau narcotizarea temporara a albinelor poate fi provocata de apicultor, in cazuri cu totul exceptionale (introducerea reginelor in familiile bezmetice etc.), comportand anumite riscuri . Desi nu am experimentat, toate cele expuse pe acest site cu privire la acest subiect sunt luate de prin carti si sunt asteptate contributiile pertinente ale apicultorilorilor practicieni binevoitori.

Consultand forumul Stuparitul, am gasit cateva relatari ale unor apicultori, din care fac urmatoarele spicuiri:

  1. Azotatul de amoniu, azotul folosit ca ingrasamant in agricultura poate fi utilizat, in cantitati f. mici, la narcotizarea albinelor. Cum se procedeaza? citez din cele gasite pe forum: "Pe jarul din afumator se pune o lingurita-doua de azot, se inchide repede afumatorul deoarece incepe reactia chimica si producerea de gaze, se pufaie 2-3 fumuri (de culoare alba -atentie! a nu se inhala acest fum alb!). Apoi pe urdinis se administreaza 4-5-6 fumuri dupa care se inchide urdinisul cu o bucata de hartie, burete dens etc. Stupul/nucleul trebuie sa fie etans iar ramele, pe cat posibil, departate. Se asteapta cam 4-5 minute (se poate asculta peretele stupului, trebuie sa fie liniste, fara zumzait). Se deschide apoi stupul, in partea superioara si urdinisul pentru aerisire. Albinele sunt pe fund, ca si moarte, tremurand din picioare... Acum e momentul sa se introduca matca intre masa inerta de albine.. Dupa ce stupul s-a aerisit suficient (se pot vedea albinele trezindu-se progresiv) se inchide si se lasa in liniste pana in zilele urmatoare cand se face un control. Pierderile sunt minime, 5-10 albine.. Aplicata corect, metoda da rezultate." Ca masura de siguranta, matca coloniei de albine este ridicata in prealabil, in caz contrar ponta acesteia putand fi afectata sau, si mai grav, exista riscul sa o gasim sufocata pe fundul stupului datorita intoxicarii cu gaz. "Asta insa, depinde de fiecare, de disponibilitatea fiecaruia de a-si asuma riscuri sau nu." (Apicultor Radu). Apicultorul Nelu Rednic ne atentioneaza insa: "FRATILOR! Ginditi-va la analizele pe care le fac vesticii unde se determina si citeva parti de milion dintr-o substanta, ori azotatul nu-i de dorit in miere! Inainte de a utiliza orice sa nu scapati acest lucru ca sa nu trebuiasca sa ne injuram unii pe altii la ratarea unei livrari importante".
  2. Dioxidul de carbon: citez in continuare dupa acelasi forum: "Se poate folosi in locul azotatului de amoniu si dioxidul de carbon (CO2) cu aceleasi efecte si rezultate (in inseminarea artificiala se foloseste CO2 pentru adormirea reginelor in timpul operatiei de inseminare - gazul poate fi aplicat si pentru intreaga colonie). De asemenea stiu ca se poate folosi si gazul obtinut prin arderea unei ciuperci, nu am la indemana numele ei, nu am folosit-o insa stiu ca se poate folosi si aceasta la fel ca si azotul si CO2-ul. In final inca cateva idei aditionale legate de subiect:
    1. la gazarea familiei/familiilor la unificari sau pentru alte scopuri trebuie avuta grija ca matca familiei/familiilor sa nu fie gazata. Se ridica inainte de gazare, se pune in cusca iar cand albinele se trezesc se pune inapoi in stup;
    2. stupul trebuie sa fie etans, fara crapaturi care ar duce la pierderea gazului (ca si in cazul tratamentului cu Varachet, de altfel);
    3. este absolut necesara aerisirea stupului in partea superioara dupa trecerea celor 4-5 minute, pentru o mai rapida aerisire si evitarea intoxicatiei albinelor, se vor trezi mult mai repede si se va evita asfel si supraincalzirea lor in gramada de pe fundul stupului;" (Apicultor Radu)

     

Adapatorul

Este un vas de diferite forme din care picura sau curge apa in fir subtire. In primaverile reci apa trebuie sa fie calda pentru ca albinele care sorb apa rece amortesc si nu se mai pot intoarce. Pentru a preintampina acest lucru este indicat a se da apa zilnic in hranitoarele din interiorul stupilor. Un adapator bun poate fi o damigeana de sticla intoarsa cu gura in jos intr-un jgheab ce are pe fundul lui o bucata de postav. Damigeana poate fi folosita doar dupa stabilizarea timpului. Adapatoarele, in cazul in care avem boli in stupina, se dezinfecteaza zilnic, altfel o data pe saptamana.

Pentru a preveni imbolnavirea albinelor prin consumarea unei ape infestate sau pierderile datorate conditiilor nefavorabile, primavara se utilizeaza de regula un adapator cu apa calduta in care s-a pus putina sare (1 lingura de sare la 10 l apa), uree (1-2 g la 10 litri apa) sau amoniac (cateva picaturi la 12 litri apa), presarandu-se de jur imprejur paie, pentru ca albinele sa nu se aseze pe solul rece si sa amorteasca. Un izvor cristalin ce serpuieste incet in fir subtire este cel mai indicat pentru adaparea cu apa a albinelor. Lacurile intinse sau statute, fluvii etc. nu sunt bune, fiind generatoare de pericole si boli pentru albine.

sus

 

Aerosolii

Sunt particule extrafine pulverizate sub actiunea unei presiuni.

Tratamentele medicamentoase sub forma de aerosoli, dau cele mai bune rezultate, pulverizarea repetandu-se la 7-8 zile. Avantajul acestora este folosirea unor cantitati foarte mici de sirop de zahar cu un efect maxim.

sus

 

Aerul

Aerul este direct proportional cu greutatea, nevoia de aer la albina fiind de 2,5 ori mai mare ca la om. Necesarul de aer creste concomitent cu urcarea temperaturii si variaza dupa anotimpuri. Eliminarea bioxidului de carbon pe timpul verii presupune un consum sporit proportional de oxigen. Cand albina se pregateste sa zboare, isi umfla cu aer sacii de respirat, greutatea ei specifica scade - dandu-i astfel posibilitatea inaltarii in zbor.

Cand albinele se tarasc si nu pot sa zboare pot avea stigmatele de respiratie nefunctionale din diferite cauze:

  • membranele stigmatelor sunt umezite de transpiratia abundenta, traheea albinei fiind plina cu apa condensata din vapori (accidente care au loc atunci cand o colonie este inchisa si nu are aer suficient);
  • anumiti acarieni se cuibaresc in stigmate; reziduurile acumulate in intestinul gros extinde asa de mult abdomenul incat stigmatele nu mai pot primi aer suficient, iar insecta moare prin inabusire.

Pe timpul transportului in pastoral este nevoie sa se lase spatiu intre faguri si sus si sa se monteze site de ventilatie, lipsa oxigenului putand duce la moartea albinelor (mai ales in stupii foarte puternici). Aparatul respirator al albinei se afla in abdomen, aerul patrunzand prin 10 perechi de gauri mici numite stigmate, 6 asezate sub pantece (intre inelusele abdomenului) si 4 sub torace. Stigmatele sunt prevazute cu un fel de supape numite lobi ce au pe ei perisori ce impiedica intrarea corpurilor straine ce s-ar putea gasi in aerul de respirat. Aerul odata patruns in sacii de respirat umfla sacii si se raspandeste prin mai multe tubulete ce alcatuiesc traheea, strabatand apoi aripile, muschii, picioarele, antenele, creierul etc. Prin respiratie oxigenul din aerul aflat in corpul albinei transforma mierea in acid carbonic si apa, dand nastere la caldura si energie. Hemolimfa albinei nu contine decat substante nutritive si nu are putinta sa fixeze oxigenul si sa-l duca cu el in partile de la exteriorul corpului. Prin urmare, respiratia albinei se face cu totul independent de circulatia sanguina. Mecanismul respiratiei este urmatorul: cand sacii cu aer, sub actiunea muschilor abdominali se contracta, stigmatele se deschid si aerul stricat din vase si sacii traheeni este dat afara. Apoi, prin dilatarea muschilor abdominali stigmatele se deschid si alt aer proaspat patrunde inauntru; supapele se inchid si aerul patrunde prin toate vasele organismului albinei. Inspirarea si expirarea aerului se repeta de 20-50 de ori pe minut. La frig miscarea de respirare se micsoreaza mult dar, la cald, e foarte mult marita. La nevoie, cand supapele se inchid, albinele se pot alimenta o vreme cu aerul existent in sacii traheeni (5-15 minute) timp in care albina, cazuta in apa spre exemplu, se poate salva. Dupa unii autori, pe timpul zborului, albina respira prin stigmatele de la torace, iar pe timpul repaosului sau inainte de zbor, albina respira prin stigmatele abdomenului. Sacii cu aer mai au si rostul ca, prin apasare, sa dea afara din intestinul albinei, reziduurile. Asa se explica de ce albinele nu defeca in stupi. Daca totusi, vom observa murdarii pe faguri ori pe rame, acestea sunt dovezi sigure ca albinele sunt bolnave de diaree.

sus

 

Afidele

Sunt niste insecte producatoare de mana, care nu secreta nici excreta, ci elimina numai zaharurile din sucul plantei care sunt in tranzit prin organismul lor si pe care nu-l folosesc. Ele se hranesc doar cu substantele albuminoide din seva, deci, mana produsa de aceste insecte este o substanta libera de produsele finite ale digestiei. Prin urmare, este gresita parerea ca mana ar fi rezultatul digestiei si excretiei acestor insecte. Aceste insecte au si protectori care le apara de daunatori, primind in schimb serviciile lor. Este cazul lachnidelor, care servesc mana unor furnici de padure (rosii), cu care acestea isi hranesc puii. De aceea apicultorii urmaresc locurile cu multe furnici, acolo lachnidele fiind astfel mai bine protejate. Exista unele specii de afide care traiesc nu numai pe frunze, in cursul dezvoltarii lor migrand si pe alte parti ale plantelor. Desi si la noi traiesc peste 100 de specii, numai putine din ele produc mana in cantitate mare. Cand insa in toamna a fost vreme calda, fara schimbari bruste si ploi multe, ouale depuse trec cu bine iarna iar in primavara se inmultesc foarte mult incat in lunile iunie-iulie, cand nu sunt calduri prea mari, produc mana in cantitati deosebite.

De retinut:

Mana produsa de aceeasi planta gazda difera, ca continut si concentratie de zaharuri, in functie de specia de insecte care o produce. Aparitia si intensitatea culesului sunt conditionate de urmatorii factori:

a. fazele de dezvoltare a insectelor;
b. numarul si specia insectelor
c. starea conditiilor climaterice.

sus


Afumatorul

Este o unealta necesara oricarei stupine, materialele folosite pentru ardere trebuind sa dea un fum abundent, alb si rece. Fumul fierbinte, inecacios, albastru nu face bine albinelor. Daca in afumator vom pune o bobita de propolis fumul va fi mai placut pentru albine, marind efectul lui linistitor. Asigurarea unui fum bun la momentul potrivit usureaza mult munca apicultorului. Aprinderea usoara a combustibilului si mentinerea indelungata se poate realiza doar prin alegerea unui combustibil adecvat. In general materialele fumigene trebuie sa arda mocnit, sa nu produca scantei, si sa emane fum abundent dupa cateva pompari ale burdufului. Fumul care paraseste afumatorul trebuie sa fie rece, dens si de culoare alba, stiut fiind ca la o temperatura de 45 grade Celsius albinele pier. Fumul produs de materialele care ard repede este fierbinte, iute si de culoare albastra. Cand dam fumul asupra albinelor apasarea foalelor se face lent, pentru ca el sa iasa domol si nu prea repezit. Afumatorul cu sulf este dispozitivul folosit pentru arderea sulfului cu care se afuma fagurii, in vederea distrugerii gaselnitei.

Materiale fumigene bune:

  • Buretii de iasca de brad, fag, salcie, nuc etc., sunt foarte indicati, cu conditia sa fie curati si bine uscati. Este necesar ca buretii sa fie taiati in bucati mai mici care se fierb in apa putin indulcita cu miere, dupa care, sunt uscati si introdusi in afumator, producand cel mai corespunzator fum;
  • Balegarul de vite (nu si cel de cal), indeosebi cel uscat pe camp, de asemenea produce un fum dens, alb si fara miros iritant cu conditia sa fie uscat si pastrat in locuri uscate;
  • Conurile de brad;
  • Putregaiul de lemn de esenta tare - cu conditia ca partea lemnoasa sa fie complet degradata;
  • Carpele uscate (de in, canepa sau bumbac, cu conditia sa fie uscate, curate si sa nu fie introduse indesat in afumator);
  • Fanul de vara cosit uscat la umbra si tocat. Fanul de otava nu este indicat;
  • Rumegusul, desi se aprinde mai greu indeplineste conditiile cerute, dar, pentru a preveni incalzirea fumului trebuie sa actionam cat mai lent afumatorul evitandu-se aparitia scanteilor. Pentru o ardere constanta se recomanda a confectiona brichete de rumegus. La 3/4 dintr-o galeata cu rumegus se foloseste 1 kg faina amestecata cu apa. Din acest amestec se fac cocoloase cat pumnul, care, dupa o uscare corespunzatoare (lenta), devin materiale combustibile cu ardere lenta si emanare abundenta de fum;
  • Stiuletii de porumb produc un fum de calitate cu conditia ca sa nu fie mucegaiti.

sus

 

Agresivitatea albinelor

Albinele batrane sunt cele mai rele. Mirosurile puternice de parfum, alcool, benzina, transpiratie etc., sunt tot atatea motive pentru ca albinele sa devina agresive, iar altele, in legitima aparare, sa capete obiceiul de a ne intepa la intamplare, chiar si atunci cand nu au vreun motiv imediat, mai ales atunci cand:

  • e foarte cald si prin preajma trec caini sau alte vietuitoare transpirate;
  • la inceputul primaverii - cand intepaturile lor sunt mai dureroase;
  • dupa un cules bogat - cand plantele nu mai secreta nectar;
  • se apropie o furtuna;
  • sunt deranjate prin zguduiri, zgomote interventii bruste etc.;
  • exista miros de venin datorat altor intepaturi; apicultorul sau persoanele din apropiere sunt imbracate in haine inchise. etc.

Cum ne ferim de intepaturi?

  • nu trebuie sa umblam prin fata stupilor ci intotdeauna prin lateral;
  • sa ne ferim de miscari repezi;
  • sa cercetam cuiburile doar dimineata si seara, evitand aparitia furtisagului;
  • daca intaratarea cuprinde mai multe albine, e mai cuminte sa abandonam.

sus

 

Albina tanara

Activitatea din stup o fac mai cu seama albinele tinere, cele care nu si-au efectuat inca zborul de recunoastere, albina tanara fiind cea care da vitalitate coloniei.

Viabilitatea si productivitatea acestei albine depinde in mare masura de existenta din belsug a hranei energo-proteice in stup, fapt pentru care, mai ales in lucrarile de crestere a matcilor, se recomanda hraniri energo-proteice suplimentare. De asemenea, formarea nucleelor de imperechere este recomandat a se face numai cu albina tanara. La popularea roilor stoloni sau a nucleelor formate pe aceeasi vatra se recomanda scuturarea (perierea) albinei tinere aflate pe 2-3 rame cu puiet larvar, ramele fiind scoase din stupii puternici intre orele 10-16, perioada in care albina culegatoare este plecata la camp.

sus

 

Albina ouatoare

Intr-o colonie ramasa bezmetica numarul albinelor ouatoare este la inceput de 5-10, putand ajunge, pe parcurs, la 50-80%. Albinele bezmetice apar si la coloniile producatoare de laptisor daca apicultorul prelungeste perioada de orfanizare peste 9 zile, fara ca albinele sa aiba botci. Ouale albinelor ouatoare sunt depuse cate 2-4 in aceeasi celula. Aceste oua sunt scoase de albine si depuse in alte celule si din ele eclozioneaza doar trantori, ceva mai mici, cu o conformatie sexuala normala, dar cu o putere de zbor mai redusa, care, in mod normal nu pot fecunda matcile ce au un zbor mai iute. Ei pot fi folositi totusi in extrasezon. Botcile crescute din oua nefecundate sunt neviabile.

sus


Albina culegatoare

Dupa 14-15 zile de la eclozionare albina devine culegatoare. Mai intai se specializeaza in caratul apei, al polenului si al propolisului, dupa care trec la culesul de nectar. Culegatoarele de nectar fac munca cea mai istovitoare, dusa in afara stupului.

Nectarul natural e format dintr-o mare cantitate de apa in care sunt dizolvate felurite zaharuri (in special zaharoza), glucoza, materii azotoase, putin fosfat de fier, de calciu, acid formic si vitamine in cantitati foarte mici. Zaharoza este scindata in gusa albinei, cu ajutorul invertinei (un suc natural produs de glandele tubului digestiv), in glucoza si levuloza, componentele de baza ale mierii. Nectarul astfel transformat este predat magazionerelor din stup care, il prelucreaza la randul lor, dupa care il depun in celule.

sus

 

Albina sacagita

Sacagitele sunt caratoarele de apa. Primavara ele au o viata grea intrucat, apa fiind rece, multe dintre ele pier inainte de vreme. De aceea, primavara este indicat ca fiecare stupina sa aiba in dotare un adapator cu apa calduta in care se pune si putina sare.

sus

 

Albina cisterna

Apa adusa in stup nu este depusa in celule ci este inmagazina in gusile albinelor cisterna in amestec cu putina miere, fiind eliberata doar la nevoie, pastrand in stup echilibrul trebuincios bunei dezvoltari a puietului, care s-ar usca daca umezeala ar lipsi cu totul. Atunci cand albinele au nevoie de o cantitate mai mare de apa o inmagazineaza langa celulele cu puiet, diluand-o cu putina miere.

sus


Albina batrana

Albinele batrane isi duc greul ultimelor zile in stup, ocupandu-se cu asigurarea caldurii puietului. Atunci cand isi simt sfarsitul aproape ele parasesc stupii facand un ultim zbor sau cazand in apropierea stupului. Uneori isi gasesc moartea chiar in stup si sunt scoase afara de albinele curatitoare, fiind transportate la o distanta cat mai mare.

sus

 

Alimentatia proteica

Alimentatia proteica inceputa imediat dupa eclozionare prelungeste varsta indivizilor, pe cand cea administrata la 10 zile sau mai tarziu nu mai prezinta nici o influenta. Epuizarea mai grabnica sau mai tarzie a organismului albinelor se datoreaza mai ales activitatii de crestere a puietului. In cazul in care activitatea de crestere a puietului inceteaza pe timpul verii din diferite cauze, durata de viata a albinelor se mareste, acestea adaugandu-si o rezerva de materii proteice ce contribuie la formarea corpului gras. O importanta deosebita are nivelul alimentatiei cu proteine in cazul cresterii matcilor, insuficienta polenului sau a pasturii generand nasterea unor matci de proasta calitate. La indivizii care urmeaza sa intre in iarna, in corpul gras din abdomen se concentreaza importante rezerve de albumina, grasimi si glicogen, datorita carora acestia traiesc asa de mult, rezistand timpului rece. Inca din 1814 Huber a recunoscut ca prezenta polenului este o conditie esentiala pentru cresterea puietului in familiile de albine. De aceea, cercetatorii si apicultorii practicieni sfatuiescca pe timpul racirii vremii, mai ales primavara si toamna, sa se foloseasca hranirile stimulente cu polen amestecat cu sirop de zahar sau de miere, de cele mai multe ori familiile hranite astfel crescand de 2 ori mai mult puiet decat familiile martor. Albinele sunt capabile sa creasca puiet chiar si in lipsa polenului, dar doar timp de 2 saptamani si numai prin secatuirea rezervelor proprii ale organismului.

Polenul le este necesar albinelor lucratoare pentru dezvoltarea glandelor cerifere si pentru formarea fermentilor necesari pentru prelucrarea mierii, indivizii tineri care nu au primit polen din ziua eclozionarii ramanand cu glandele cerifere slab dezvoltate.

Lipsa hranei albuminoide in ratia familiei poate fi una din cauzele aparitiei bolilor parazitare si infectioase. Spre exemplu, nosema slabeste puternic albinele, care sufera un deficit de albumine. Polenul este necesar albinelor si iarna. Familiile iernate cu suficiente provizii de pastura cresc primavara mai mult puiet decat cele care ierneaza fara sau care primesc faguri cu pastura doar in ziua reviziei de primavara. Lipsa pasturii in cuib provoaca neliniste si albinele se uzeaza repede. Ghemul de albine, in cazul in care in cuib nu exista pastura, se desface mai devreme si in el se reduce concentratia de bioxid de carbon.

sus

 

Ameliorare si selectie

Ameliorarea reprezinta actiunea continua de imbunatatire a insusirilor productive ale familiilor de albine, pastrand in stupina numai familiile care se remarca prin insusiri deosebite in ceea ce priveste productia de miere si starea sanatatii. Fara controlul imperecherii procesul ameliorarii inainteaza insa greoi. Cresterea reproducatorilor trebuie sa aiba in vedere familiile cele mai sanatoase si mai performante. De aceea, pentru ca ameliorarea sa dea rezultatele asteptate este nevoie ca apicultorii sa renunte cat mai repede posibil la coloniile slabe, acestea fiind de fapt balastul neproductivitatii si mediul propice pentru raspandirea bolilor si daunatorilor la albinele din stupina proprie si a celor din imediata apropiere. Cei care se ocupa cu munca de selectie trebuie sa aiba in vedere infiintarea unor puncte de imperechere controlata si chiar a unor centre de insamantarea artificiala.

Marea majoritate a apicultorilor desfasoara insa o munca de selectie pe linie materna (dupa calitatea matcii) care, treptat, duce la imbunatatirea calitativa a materialului din stupina lor.

sus

 

Ameteala albinelor

Florile teiului alb-argintiu (mai ales specia grandifolia) dau albinelor un fel de amnezie. Albinele nemaigasindu-si drumul spre casa, pier depopuland stupii. Se crede ca aceasta ameteala se datoreaza unor substante ca teobromina, sau eterurilor volatile diaforice care, in unii ani, sunt secretate in cantitati prea mari. Cercetatorii francezi si elvetieni au ajuns la concluzia ca florile de tei emana uneori nectar toxic. Ameteala albinelor poate fi provocata si de stupar (prin narcotizari, anestezieri etc.).

sus

 

Amibioza

Este o boala parazitara a albinelor adulte produsa de un protozaur din ordinul amibienilor, parazit ce se misca cu ajutorul unor cili vibratili. Apare spre sfarsitul iernii si inceputul primaverii. Ca simptom specific este diareea pronuntata a albinelor ce murdaresc stupul si raspandesc un miros neplacut. Se inmulteste prin chisti. Ordinul amibienilor traieste in fel si fel de medii, inclusiv in intestinul albinei, in purici, molii, soareci si alte animale, in fanul umed si in foile putrede. Cele mai multe albine atinse de aceasta boala mor in camp si in plin zbor, adica atunci cand echilibrul de absorbtie al organismului intern este rupt, datorita prezentei acestor chisti, care opresc buna functionare a cailor urinare. Singurul semn caracteristic aparitiei acestei boli este scaderea grabnica a populatiei coloniilor, mai cu seama in lunile aprilie si mai. Daca boala nu este depistata la timp intreaga stupina poate fi decimata.

Nu se cunoaste un tratament specific. Sunt recomandate masuri de igiena (fagurii dezinfectati cu acid acetic, stupii flambati etc.) si o mai buna intretinere a familiilor de albine (cuiburile vor fi cat mai bine impachetate in vederea pastrarii caldurii si se va administra sirop cu Fumidil B si vitamina B2). Locurile cu apa statatoare vor fi secate si deasupra lor vom picura pacura. Reginele vor fi schimbate. Sa se evite utilizarea fanului la impachetarea stupilor. Soarecii si fluturii de gaselnita vor fi cu totul distrusi.

sus

 

Anecbalie

Anecbalia este o particularitate capatata pe parcurs de unele colonii de albine care isi pierd obiceiul roirii, devenind astfel foarte rentabile. Aceste colonii sunt dinamice, bine populate si rezistente la boli, datorita faptului ca doicile hranesc larvele cu mult laptisor. Daca vom afla in stupina astfel de colonii este bine ca sa le folosim ca familii de prasila, izolandu-le la cel putin 8 km pentru a se imperechea numai cu trantori proveniti din familiile anecbalice. Reginele anecbalice nu roiesc, la batranete convietuind o perioada cu cele tinere dupa care sunt inlocuite linistit.

sus

 

Anestezierea albinelor

In general, anestezierea trebuie facuta cu multa precautie, existand riscul omorarii albinelor (atunci cand doza folosita este prea puternica) sau accidentarii apicultorului (azotatul de amoniu facand explozie in anumite conditii). Literatura apicola recomanda: alcoolul pur, azotatul de amoniu, basica porcului, bioxidul de carbon, cloroformul, eterul, protoxidul de azot, salpetru, valeriana etc., dar, numai dupa o experimentare atenta. Ca regula generala, orice anesteziere se face numai in lipsa puietului necapacit care, daca este supus la anestezieri, este expus unei asfixieri sigure. Regina trebuie protejata (se introduce in stupul anesteziat atunci cand albinele incep sa isi revina). Daca vreun apicultor are experienta in acest domeniu, sau are vre-o obiectie la cele afirmate mai sus, il rog sa contribuie la completarea acestei rubrici.

sus

 

Antibiotice

Sunt folosite la tratarea diferitelor boli, unele dintre ele putand fi gasite si in produsele albinei (in pastura actiunea lor fiind de 3-4 ori mai mare), inhiband dezvoltarea diferitilor microbi. Printre medicamentele care au in componenta antibiotice mentionam: Locamicinul (zahar pudra+teramicina), posibil Codratinul, Fumidilul si Micocidinul. Teramicina este tot una cu oxitetracilcina, fiind un antibiotic puternic.

Atentie! teramicina, oxitetraciclina, streptomicina, penicilina, sulfatiazolul, etc. lasa reziduuri si mierea nu mai poate fi comercializata.

Propolisul, mult apreciat si de oameni pentru calitatile sale, contine un antibiotic natural care omoara nu numai microbii, ci si ciupercile, fiind un puternic fungicid. Albinele au pe corpul lor (pe cap, torace, abdomen si in secretiile mai multor glande) diferite antibiotice cu actiune de lizare asupra unor bacterii, intre rase existand diferentieri (albinele de rasa neagra avand cantitati mai mici de antibiotice decat cele de rasa caucaziana sau italiana), numarul antibioticelor scazand pe masura imbatranirii.

Pe langa faptul ca mierea cu reziduuri de antibiotice este interzisa de legislatia UE, utilizarea acestora in tratarea albinelor trebuie facuta cu multa prudenta si din urmatoarele rationamente:

  • utilizarea fara discernamant a antibioticelor face ca microbii, cu timpul, sa isi prepara substante care anihileaza efectul acestora, abuzul de antibiotice prezentand un mare risc;
  • in plus, s-a constatat ca toate antibioticele au o oarecare toxicitate, scurtand viata albinelor tratate si influentand in rau hemolimfa;
  • atunci cand sunt administrate abuziv, ele sterilizeaza brutal intestinul si distrug o serie de microorganisme.

Daca totusi suntem nevoiti sa le folosim, preparatele cu sirop trebuiesc date cat mai proaspete si preparate in aceeasi zi.

Atentie!

  • Vindecarea albinelor este mai sigura atunci cand vom lua toate masurile de igiena si vom pastra in stupina numai familii puternice si bine intretinute. Familiile de albine ce sufera de boli incurabile trebuiesc depistate din timp si desfiintate. Cele care se pot trata nu vor fi puse in circuitul de productie decat numai dupa trecerea perioadei de carantina.
  • Excesul de antibiotice devine primejdios nu numai pentru albine, ci si pentru oameni, care vor consuma produsele lor incarcate cu astfel de substante. Din aceasta cauza este interzisa folosirea antibioticelor. Mierea cu antibiotice peste normele europene este refuzata la export. Deci apicultorii trebuie sa fie foarte atenti ca la familiile de productie sa nu administreze antibiotice. Urmele de antibiotice raman si in fagurii din stupii tratati, fapt pentru care se recomanda ca stupii ce vor fi trecuti in productie dupa trecerea perioadei de 2 ani sa aiba schimbati toti fagurii, folosind foi presate cumparate numai de la magazinele ACA, intrucat numai de aici suntem siguri ca nu sunt cu urme de antibiotice sau de loca.

 

Locamicinul

Este folosit pentru pudrare peste larve si albine, in doze de 80-100 g de 3 ori la interval de 3 zile si apoi de 2 ori la 5-7 zile. Are in componenta zahar pudra si teramicina (oxitetraciclina).

sus

 

 

Oxitetraciclina

Se administreaza in sirop, in concentratie de 0,75 g la litru, in 4-5 reprize a cate 250-500 ml sirop, in functie de puterea familiei de albine, primele doua administrari la interval de 4 zile, ultimele la 5-7 zile. In cazul aparitiei semnelor de loca americana sau europeana se administreaza concomitent si pudrari cu locamicin, cate 80-100 g pentru 1 familie de albine.

sus

 

Apa si albinele

Aerul, apa si lumina sunt factorii de baza ce intretin viata. Culesul indelungat duce repede la saracirea lichidelor din corpul albinelor, ceea ce are ca urmare o cerinta mai mare de apa, secretiile necesare pentru ingerarea hranei depinzand foarte mult de existenta apei.

Apa este folosita la prepararea hranei larvelor (1/7), la stimularea glandelor salivare etc. O colonie normala consuma primavara 50-200 g apa, vara 300-380 g, pe timp secetos putand ajunge la 500 g. In tarile calde albinele unei colonii consuma chiar 1 litru de apa pe zi, iar atunci cand nu mai pot pastra umiditatea necesara roiesc la munte. In perioadele de cules intens albinele nu mai cauta apa caci o gasesc in nectarul apos adus de culegatoare, ventilatoarele eliminand surplusul, in stup formandu-se astfel o ambianta umeda, potrivita si necesara puietului. Chiar si pe timpul culesului de vara, daca punem in hranitor apa, colonia se reinsufleteste si devine mai activa.

Pe timpul verii consumul de apa este foarte ridicat, si de aceea este recomandat a se asigura apa necesara in apropierea stupinei.

Lipsa apei duce la diminuarea pontei matcii, la aparitia unor dezechilibre majore care, daca nu sunt observate la timp, cu greu mai pot fi remediate.

Albinele care nu au apa suficienta traiesc cu 50-70% mai putin fata de cele care au apa corespunzatoare. Daca inaintea aparitiei primaverii se stropesc albinele cu putina apa cuibul va lua o extindere mai mare.

Toamna trebuie sa fim atenti la apa pe care o folosim la prepararea siropului pentru completarea hranei de iernare, caci sarurile minerale din apa siropului se acumuleaza in intestin, creand mari necazuri. Pe timpul rece este bine sa le asiguram apa calduta de ploaie sau apa curgatoare (apa de put fiind dura contine multe saruri minerale).

Primavara insa albinele cauta apa mineralizata, organismul lor avand nevoie de saruri minerale pentru refacere si pentru hrana puietului (preferand mlastinile, scurgerile de la WC si ingrasamintele lichide). De aceea, in apa de primavara, pana la aparitia nectarului in natura, se va pune uree, amoniac si sare. Pentru ca sa nu devina prea concentrata apa cu sare trebuie schimbata zilnic.

sus

 


Apicultor

Persoana care se indeletniceste cu cresterea albinelor se mai numeste stupar ori prisacar. Apicultura este o indeletnicire practicata in primul rand din pasiune, apicultorul trebuind sa fie un om calm, nelacom, chivernisit, cu un ascutit simt practic, bine organizat. In tot ceea ce intreprinde apicultorul nu trebuie sa se bazeze pe memorie ci mai ales pe notarile pe care le face in agenda de lucru, fiind astfel in stare sa afle si sa inlature la timp piedicile care stau in calea bunei dezvoltari a coloniilor de albine. Trebuie avut in vedere ca unele lucrari nu suporta amanare si de aceea trebuie sa fie punctual in efectuarea lucrarilor pana in cele mai mici amanunte.

Apicultorul incepator trebuie sa aiba in vedere urmatoarele:

  • sa participe la cursurile apicole, insusindu-si temeinic cunostintele legate de practica apicola, cercetand toate revistele si cartile de specialitate;
  • sa-si aleaga tipul de stup pe care s-a hotarat sa-l utilizeze in viitoarea sa stupina;
  • sa isi procure 2-5 colonii de albine sanatoase adapostite in acelasi tip de stup cu cel ales pentru viitoarea stupina, care vor constitui baza stupinei initiale;
  • sa accepte o perioada de experimentare de 2-3 ani in propria stupina initiala astfel incat, imbinand cunostintele apicole teoretice cu cele practice sa poata decide daca merge mai departe sau nu;
  • sa isi procure inventarul apicol necesar in raport cu marimea stupinei proiectate si in curs de organizare (stupi, unelte apicole, material de protectie, centrifuga, tava de descapacit, faguri, medicamente etc.;
  • sa-si stabileasca vatra provizorie a stupinei;
  • sa isi organizeze in fiecare an planul de lucru, tinand o evidenta a cheltuielilor si veniturilor, indreptand greselile si rentabilizand pe cate se poate munca in stupina.

Sezonul apicol incepe din timpul toamnei (lunile septembrie-octombrie) si inca din august se cere sa ne organizam munca in asa fel pentru ca la culesul de primavara sa avem toate coloniile apte sa raspunda la parametri maximi.

Este gresita parerea multor necunoscatori care considera ca mierea nu cere efort si prea multa pregatire din partea apicultorului, ca ar fi doar un produs al albinei oferit gratuit de aceste insecte apicultorului, care se imbogateste fara temei. Cunoscand temeinic practica apicola se va vedea cat de neintemeiata este aceasta afirmatie si care este adevarata realitate (nu mai vorbim de pretul mierii care este exploatat mai mult de angrosisti decat de adevaratii producatori).

sus

 

Apifug

Apifugul este o solutie care, datorita mirosului respingator indeparteaza albinele. Este folosita de apicultor pentru a-si unge mainile atunci cand albinele sunt agresive si este neaparata nevoie sa intervenim in cuibul albinelor. O buna solutie apifuga poate fi preparata cu flori de soc (de doua ori cam cat se ia cu 5 degete, la 150 g de spirt), introduse la macerat in alcool de 50-60 grade, dupa 2 saptamani, prin strecurare, obtinand solutia.

sus

 

Apiterapia

Apiterapia este stiinta care se ocupa cu tratarea si prevenirea bolilor cu ajutorul produselor apicole, recoltate, transformate sau secretate de albine: pastura, polen, propolis, miere, faguri, laptisor de matca, venin etc. Calitatile apiterapeutice ale produselor apicole depind de o serie de factori, la loc de frunte situandu-se prospetimea si calitatea lor. Folosind un produs apicol proaspat recoltat din stupina vom obtine un preparat final ce va contine mai multi compusi activi decat produsele comerciale clasice.

sus

 

Aprilie

In aceasta luna se intra in perioada cresterii intense, generatia de iernare fiind schimbata in totalitate pana la sfarşitul lunii. Coloniile vor fi urmarite indeaproape pentru:

  • asigurarea
    • hranei,
    • fagurilor,
    • spatiului si
    • transportului la culesuri de intretinere,
  • echilibrarea familiilor slabe,
  • prevenirea intoxicatiilor etc.

Ramele claditoare vor fi introduse la marginea cuibului la inceputul lunii, dand de veste stuparului cand n colonii apare inclinatia claditului. Atunci se dau primii faguri artificiali. La inflorirea pomilor fructiferi este indicat sa ne facem provizii, retragand din cuiburi fagurii cu pastura, faguri ce vor fi inlocuiti cu altii in vederea depozitarii polenului in exces (acolo unde este cazul).

Pentru cladirea fagurilor cu celule de trantor ce se vor da coloniilor paterne in anul viitor, se introduc rame insarmate avand lipite, in partea de sus, cate o fasie de fagure artificial de 1,5-2 cm. Ele se introduc cate una la marginea cuibului intre ultimul fagure cu puiet si cel de pastura. Intrucat matcile refuza sa depuna oua in fagurii noi, ei vor fi dati spre insamantare pe timpul verii, fiind plasati spre marginea cuibului (cate unul la fiecare colonie). Cand fagurii sunt capaciti vom inlatura, cu un cutit sau cu o furculita de descapacit, capacelele celulelor bombate, fagurii fiind redati familiilor din care au fost scosi. Albinele se vor grabi sa inlature cadavrele de trantori iar matcile le vor insamanta din nou. Operatia se repeta de 3-4 ori, dupa care fagurii vor fi retrasi, fiind apti pentru a fi dati viitoarelor colonii de prasila crescatoare de trantori, in primavara anului viitor.

Tot in aprilie se vor pune la cladit viitorii faguri pentru recolta si cuib, asezand in mijlocul cuibului fiecarei colonii puternice, cate un fagure artificial, ce va ramane acolo 24 ore, dupa care va fi retras. Operatia se poate repeta de 6-7 ori, timp in care albinele sunt hranite cu cel putin 500 g sirop pe zi.

Claditul fagurasilor pentru viitoarea crestere de matci din oua, dupa metoda Joe Smith:

  • Sub sipca mobila a unei rame claditoare se lipeste un fagure artificial cat latimea spatiului gol de sub sipca.
  • Albinele sub impulsul culesului de intretinere, sau stimulate artificial, vor cladi acesti fagurasi in scurt timp, dupa care ei vor fi retrasi si pusi la pastrare, pentru a fi folositi la crestere.

Inlocuirea matcilor necorespunzatoare:

  • In cazul in care matcile necorespunzatoare nu au fost inlocuite in toamna aceasta operatie se poate face si in primavara cu conditia sa dispunem de matci tinere de calitate.
  • In cazul in care nu dispunem, se recomanda demararea cresterii timpurii de matci, inca din prima decada a lunii aprilie (daca dispunem de trantori).
  • Cu 2 zile inainte de maturarea si altoirea botcilor se formeaza roii stoloni (fara puiet necapacit), ce vor primi viitoarele matci nefecundate.
  • Roii stoloni vor primi fiecare cate 1 fagure cu puiet capacit + 1 botca capacita gata de eclozionare + 2 faguri cu provizii + albina de acoperire + apa (avand grija sa nu diminuam prea mult puterea familiilor donatoare).
  • Dupa 3 zile de la formare se deschid urdinisurile la roii stoloni.
  • In a sasea zi de la formare, fiecare roi stolon va mai primi inca un fagure cu puiet capacit, fara albina.
  • Dupa imperecherea matcilor, din 10 in 10 zile, roii stoloni vor fi intariti de 3 ori cu cate un fagure cu puiet capacit si vor fi stimulati cu sirop si hrana proteica.
  • Daca in natura exista un cules de intretinere nu mai este nevoie de stimulare.

Primul transport la pastoral:

Se face la culturile de rapita, avand grija sa oferim spatiu pentru culesul de nectar (evitand blocarea cuiburilor), de la rapita putand recolta si polen.

sus

 

Arbori si arbusti meliferi

  • Agrisul - numit si burboana, coacaza salbatica, razachie, struguri spinosi, este un arbust pana in 1,20 m ce da o productie de miere de 30-70 kg / ha.
  • Alunul - este foarte bun polenifer (februarie).
  • Aninul - arin alb si negru - infloreste o data cu alunul si da polen abundent (martie-aprilie); arinul pitic - aninas - da, de asemenea, polen din belsug.
  • Artarul - jugastrul - da polen si nectar abundent precedand cu 10-12 zile inflorirea salcamului, dand pana la 200 kg miere la ha. Mierea este de culoare deschisa si gust placut. Uneori secreta si miere de mana. Artarul tataresc sau paltinul de camp ori verigariu (specii de artar) sunt de asemenea melifere. Verigariu ajunge sa dea pana la 800 kg miere la ha. Este raspandit in padurile de ses si deal pana la inaltimea de 400 m. Artarul american da putin nectar dar da mult polen. Dintre toate speciile jugastrul este cel mai melifer (pana la 1000 kg miere la ha), in anumite imprejurari dand si miere de mana.
  • Bradul - cu toate speciile lui: bradul alb, molidul, etc. - este bun producator de miere de mana si polen (pluteste in aer pana la mare inaltime) albinele nefiind interesate de acest polen , din cauza continutului prea mic de albumina digestibila. Doicile care se hranesc numai cu polen de molid produc putin laptisor si cu o valoare alimentara scazuta, astfel ca albinele ce vor iesi vor trai cu 50% mai putin. Culesul mierii de mana de la brad si molid are intensitate variata si apare la diferite date, incepand de la poale si apoi din ce in ce mai sus. In anii favorabili, productia de miere de mana pe stup poate ajunge la 40-60 kg pe stup.
  • Caisul - florile sunt vizitate mai ales dupa amiaza (25 kg la ha).
  • Calinul - infloreste in iulie fiind precedat (in iunie) de darmoz, o ruda apropiata a calinului, oferind culesuri de lunga durata.
  • Caprifoiul - este un arbust agatator melifer (np) infloreste in mai-iunie si da o productie de 20 kg miere la ha.
  • Castanul salbatic - sau castanul porcesc, si castanul calului dau nectar si polen (foarte bogat in proteine). In anii ploiosi polenul capata o usoara alterare devenind putin toxic. In medicatia umana polenul de castan nu este recomandabil. In unii ani secreta si miere de mana.
  • Catina - catina alba (salcia spinoasa), catina de gard (Lycium halimifolium) - sunt specii de arbusti spinosi folositi la formarea perdelelor de protectie fiind simeliferi. Catina de gard infloreste pe o perioada destul de lunga (mai-octombrie). Catina alba se dezvolta bine pe malurile apelor iar nectarul secretat contine multe vitamine.
  • Catinis - (Tamarix gallica sau ~ pallassi) este un arbust ce creste prin locurile nisipoase si inundabile (pe malul Dunarii si ostroave, pe vaile inundabile ale raurilor Buzau si Ramnicu-Sarat), avand ramuri lungi si flexibile, cu frunze ca un bradis, cu flori roz dispuse in spiculete ce dau un nectar abundent. Sub denumirea de catina rosie se intalnesc mai multe specii.
  • Cenusar - Cenuser - arbore puturos - secreta polen din belsug si nectar (300 kg la ha), uneori nectarul fiind si extrafloral (mai ales dimineata). Inflorirea are loc spre sfarsitul verii (iunie-august), fiind unul din cei mai meliferi arbori. Se inmulteste prin seminte puse la stratificat, creste repede, dar nu traieste mai mult de 50 de ani.
  • Cimbrisor - este o planta cu tulpina scurta ce creste in tufa. Florile infloresc prelung (iunie-iulie) si ofera mult nectar (100 kg la ha).
  • Ciresul - infloreste in aprilie-mai (35-40 kg miere la ha), polenul fiind bogat in substante proteice.
  • Clocotis - locutita, nucusoara - infloreste in mai-iunie in regiunile de la munte si da mult nectar.
  • Coacazul negru, coacazul rosu - pomusoara, gongioare, ribizli, strugurel - impreuna cu coacazul de munte si enisorul, ofera mult polen si nectar (35-100 kg la ha) la inceputul primaverii. Frunzele de coacaz sunt utilizate cu succes pentru prepararea unui ceai, folosit in combaterea diareei albinelor (in lipsa macrisului). Planta struguri negri (o varietate de coacaz) este si ea melifera (30 kg la ha).
  • Corcodusul - corcodel - are flori cu mult nectar (25-40 la ha) ce apar in a doua jumatate a lunii aprilie.
  • Corn - arbust din familia Cornacee - ofera mult nectar si polen in primele zile ale primaverii.
  • Crusin - crusci, lemn cainesc, patachina - este un arbust melifer ce infloreste 2-3 saptamani (mai-iulie) dand 25-35 kg miere la ha.
  • Dud alb si dud negru - este cautat pentru florile sale bogate in polen in luna aprilie.
  • Evodia - arbore melifer din familia Rutacee, originar din Asia. Infloreste dupa 4,5 ani si este de doua ori mai melifer decit salcamul (3000 kg miere la ha). Nu necesita o ingrijire speciala fiind aclimatizat destul de bine la clima din tara noastra (in primii 2 ani avand nevoie de protectie intrucat nu rezista sub -15/-20 grade celsius), putand fi gasit in gradinile botanice din Craiova, Cluj-Napoca, in partea de sud-vest a tarii si in partea centrala a Transilvaniei.
  • Fagul - are flori monoice cu saci poleniferi alungiti si bogati (aprilie).
  • Floarea de ceara - arbust agatator originar din China, totdeauna verde, cu flori ce raspandesc un parfum puternic ce atrage albinele la culesul de nectar si polen.
  • Frasinul - infloreste in aprilie. Este cercetat pentru polen, propolis si sucurile dulci secretate de coaja.
  • Gledicia (gladita, platica) - poate tine loc de gard. Produce nectar (100-200 la ha) si polen 8-10 zile (mai-iunie).
  • Gutuiul (alamioara) - da o productie de 10 kg miere la ha si polen din abundenta.
  • Hurmuzul - carmazul da foarte mult polen (in iulie-septembrie) iar nectarul are aproape cel mai mare continut de zaharoza.
  • Iarba neagra (negrusorul ) - este un mic arbust care pe la noi se gaseste mai ales in Muntii Apuseni. Infloreste in a doua parte a verii, culesul fiind capricios. Mierea nu este prea indicata pentru iernarea albinelor.
  • Iasomia - jasminul - arbust ce infloreste in iunie si e foarte cercetat de albine.
  • Iedera - iedera zanelor - da o miere consistenta de culoare deschisa (august-octombrie).
  • Ienupar - anoperi, cetina, finior, ialovat, turtel - arbore cu multe fitoncide (in special soiul cetina de negi), infloreste in aprilie-mai si da o miere ce se mentine mult timp fluida.
  • Iovul - loza, rachita moale, rachita puturoasa - arbore ce creste in regiunile de deal si de munte si infloreste in martie cu un extraordinar continut de polen si nectar. Mierea are o culoare aurie si este foarte aromata.
  • Isopul - mic arbust din familia Labiaceae ofera polen si nectar (80-120 kg la ha) mierea de isop fiind de culoare cenusie deschis cu gust placut si aroma aleasa. Infloreste din iunie pana in septembrie.
  • Lamaioara - cimbru de gradina (Thymus vulgaris) - este un gen de plante (48 de specii) din familia Lamiaceae, mult cercetate pentru florile puternic parfumate. Din tulpina si frunze se extrage tymolul, folosit in combaterea paduchilor albinelor.
  • Lamaita - arbust ce creste in tarile calde (America de Sud, Crimeea) - atinge 2 m si are frunzele parfumate ca cele de la lamai; la noi se gaseste prin parcuri si gradini; este folosita in industria parfumurilor; se inmulteste prin butasi pusi din toamna sub geamuri si plantati in aprilie pe brazde unde raman 2 ani, apoi se planteaza definitiv, fiind protejati impotriva crivatului;
  • Lemnul bobului -bobitel, drob, grozama mare - da nectar si mai ales polen.
  • Lemnul cainesc - mladita, malin negru - infloreste la inceputul lui mai si da mai mult polen si putin nectar (20 kg la ha).
  • Levantica - (Lavandula angustifolia) este o plantă din familia Lamiaceae. Se cunosc în jur de 30 de specii de lavandă, cea mai cultivată fiind Lavandula angustifolia, care ajunge in cativa ani ca o tufa cu diametrul de pana la 1 m (daca este bine ingrijita) dand o productie de 500-1000 kg miere la ha daca cultura se afla la cel putin 500 m altitudine, inflorirea durand 6 saptamani; se cultiva prin stolonare;
  • Liliacul - da polen alb si ceva nectar dar numai in zilele calde.
  • Mahonia - mic arbust ce creste mai mult prin parcuri, infloreste prin martie-aprilie (20 kg miere la ha).
  • Macesul - rasura, cacadar, ruja, trandafir salbatic - este polenifer si putin nectarifer.
  • Malinul - prun salbatic - da nectar si polen in luna mai. Creste la munte in locurile mai umede.
  • Marul - adevarat depozit de minerale si vitamine, este melifer (20 kg miere la ha) dar uneori se fac stropiri tocmai pe timpul infloririi.
  • Merisorul - creste pe coastele muntoase, infloreste in mai si asigura uncules de durata(impreuna cu afinul).
  • Mesteacanul - infloreste in aprilie si da polen de o valoare alimentara exceptionala (in special cel cu coaja alba).
  • Migdalul - bademul - pom mic ce infloreste cel dintai in livada si da putin nectar si mult polen. Este un foarte bun consolidant al pantelor abrupte.
  • Mielaria - rachitanul, arborele de piper - infloreste din iulie pana in septembrie.
  • Mojdrean - frasinita, frasin de munte - este inrudit cu frasinul si infloreste dupa pomii roditori (100 kg miere la ha), prin padurile din Banat si Oltenia (pe versantii sudici).
  • Mosmon - martochin, nasalca, scorn nemtesc - infloreste in martie.
  • Nucul - este cercetat mai mult pentru polen (atunci cand albinele nu gasesc altceva mai bun). Polenul de nuc este foarte abundent in amenti si contine 21,87% albumina digestibila si rutina 3%. Consumul acestui polen este salutar pentru oamenii suferinzi de inima (previne infarctul cardiac si hemoragiile cerebrale).
  • Otetarul - arbore din Japonia ce infloreste dupa salcam, mierea de otetar fiind parfumata si de culoare alb-deschis, batand putin in verzui.
  • Paulownia - sursa ieftina de miere a chinezilor, este un arbore melifer folosit si ca specie intensiva de producere a lemnului.
  • Paducelul - infloreste cu 2-3 saptamani inaintea salcamului, mierea trebuind recoltata repede pentru a nu cristaliza. Aceasta miere e foarte buna pentru bolnavii de inima.
  • Paliur - infloreste in iunie-august fiind mult cercetat de albine.
  • Paltinul de munte - infloreste in lunile aprilie-mai-iunie in masivele din regiunile subcarpatice (200 kg la ha).
  • Parul - gort, prasad - este cercetat pentru polen si nectar (16 kg la ha), timp de 10 zile.
  • Piersicul - da o productie de miere variabila 3-15 kg la ha), in functie de conditiile pedoclimatice.
  • Pinul - chifar, luciu, zetin - este un arbore care da mult polen de calitate inferioara si uneori miere de mana. In anii exceptionali, la prisacile aduse la padurile de pini s-au obtinut cate 95 kg miere de fiecare stup.
  • Plopul alb si negru - da mult polen rosiatic, cu multe substante proteice. In timpul verii frunzele secreta miere de mana. Mugurii plopului sunt cautati de albine pentru propolis.
  • Porumbar - cotobei, maracine, spin, tarn - este un arbust pitic bun melifer, foarte spinos cu flori imaculate ce apar o data cu frunzele (25 kg miere la ha) la inceputul lui aprilie.
  • Prunul - ofera albinelor un cules abundent (familiile puternice adunand chiar 10 kg de miere, la o productie de 15 kg la ha). Polenul de prun este bogat in albumine digestibile.
  • Rachitica - maslin salbatic, salcioara - infloreste in mai-iunie, timp de 15 zile, florile fiind cautate mai mult pentru polen.
  • Salba moale - voiniceru - creste prin paduri muntoase si in poieni, infloreste in mai-iunie, fiind cercetat pentru nectar.
  • Salcia - rachita alba, salcia alburie - este un arbore ce se prezinta sub felurite aspecte, in functie de specia respectiva (peste 160 de specii), la noi fiind raspandite 47 de specii. Toate speciile de salcie sunt dioice, cu flori mascule pe unii arbori si femele pe altii. Stuparii care nu au salcie in jurul stupinei trebuie sa o planteze. Pe la sfarsitul lui iulie inceputul lui august, uneori, salcia produce mana (hrana ce compromite iernarea in bune conditii).
  • Salcamul alb - salcam, bagrin, acat, magrin, malin, dafin - este un arbore originar din S.U.A., adus in secolul al XVIII-lea in partea de sud a tarii (80.000 ha in masiv), totalizand 100.000 ha impreuna cu exemplarele razlete si solitare. Plantatiile razlete din sate au mare importanta apicola pentru practicarea stuparitului stationar. Data infloririi este in functie de mersul vremii (la 5 saptamani de la pornirea in crestere a primilor muguri). Cand bobocul atinge 3 cm lungime, se considera ca inflorirea incepe dupa 2 saptamani (in functie si de mersul vremii). Floarea tine 8-10 zile la pomii solitari si cu 2-3 zile mai mult in masiv. In functie de umiditate si dupa noptile cu temperatura de +14 grade Celsius secretia de nectar incepe sa devina apreciabila, iar dupa noptile cu +18 grade Celsius secretia nectarului e foarte buna. Arborii solitari produc mai mult nectar, fiind expusi mai bine razelor solare. La fel si cei plantati pe soluri usoare, cu panza freatica la suprafata, si cei aflati in apropierea raurilor sau lacurilor (1100-1700 kg la ha). Plantatiile aflate pe soluri grele, argiloase sunt slab productive (neatingand nici a treia parte din capacitatea productiva). Evolutia culesului: in primele zile este modest, urca pana la 10-12 kg pe zi si scade iar, in ultimele 2 zile scazand brusc la 2 kg, 1 kg, 0 kg.
  • Salcamul galben - basicoasa - infloreste la sfarsitul lunii mai secretand cantitati mari de nectar (chiar si atunci cand ploua). La noi acest salcam nu prea este raspandit - creste doar prin parcuri, ca arbori ornamentali.
  • Salcamul pitic - salcam de balta, este un arbust melifer (50 kg la ha), dar mai ales polenifer. Creste prin zonele inundabile ale Dunarii si pe prundurile vailor mari, inflorind la sfarsitul lui mai timp de 2 saptamani.
  • Sanger - sangerel, lemn pucios - infloreste in mai-iunie si este melifer.
  • Scorus - infloreste in mai-iunie (25-40 kg la ha).
  • Smardar - bujor de munte, trandafiras de munte, iedera cu flori - creste prin muntii Bucegi (august).
  • Sofora - infloreste in a doua jumatate a lunii iulie, timp de 3 saptamani (300 kg la ha). Polenul de sofora contine cantitatea cea mai mare de rutina dintre toate florile cunoscute (in proportie de 25%) fiind indicat sa fie colectat si pastrat.
  • Stejarul - cu toate speciile sale ca tufanul si gorunul - infloreste cu cateva zile inaintea salcamului si da un polen foarte abundent (uneori si miere de mana - primavara sau toamna).
  • Teiul - are mai multe varietati ce infloresc esalonat: teiul cu frunza mare, pucios (paduret), alb argintiu, teiul rosu. Secretia de nectar incepe la minim 16 grade Celsius, creste vizibil dupa 20 grade Celsius, incetand complet la 32 grade Celsius, cand floarea se deshidrateaza si cade. Nectarul incepe sa fie secretat numai cand in atmosfera se gaseste o umiditate minima de 51-60% si variaza intre 800-1200 kg la ha, in functie de specie. Teiul e foarte sensibil la negurile de dimineata urmate de soare cald (oparirea sau manarea florii). Sunt ani in care, desi precipitatiile sunt insemnate, teiul nu da nectar sau da foarte putin (atunci cand mugurii florali au fost atacati in primavara de geruri tarzii, dupa ce arborii si-au inceput vegetatia). Culesurile de la tei nu sunt sigure si in unii ani eterurile volatile emanate, in special in primele zile de la inflorire (teobromina), depopuleaza stupii. Atunci cand, pe timpul infloritului temperatura e caniculara, teiului ii cade floarea, iar cand apar ploi interminabile, grindina sau atac de omizi, culesul e compromis. Pentru vetrele de stupina se recomanda o incarcatura de 6-10 stupi la ha. Se cauta poiene la marginea padurii, la umbra, soarele incalzind stupii dimineata devreme si spre seara. Albinele trebuie sa faca o buna orientare fiind nevoite sa zboare in paralel cu solul spre sursa de cules si nu vertical prin hatisuri care sa le oblige la eforturi suplimentare. Inaintea deschiderii stupilor se vor amplasa 2-3 adapatoare cu apa evitandu-se astfel pierderea de albina care va pleca sa aduca apa fara a face o recunoastere adecvata, intrand apoi in prima stupina pe care o gasesc in cale.
  • Trandafirul de luna - este specia cea mai melifera din familia trandafirilor. Mierea de trandafir nu trebuie consumata decat in cantitati mici, altfel da tulburari intestinale.
  • Tuia uriasa - e un conifer din familia Pinaceae, care da foarte mari cantitati de polen, care, spre deosebire de alte conifere, este de calitate foarte buna.
  • Tulichina - cleita, chiperul lupului, liliac de padure - este un arbust cu fructe veninoase care se claseaza insa printre cei mai productivi arbusti meliferi (martie-aprilie) culesul durand 10 zile, in regiunea muntoasa si submuntoasa - pe locuri umede si despadurite.
  • Verigariu - parul ciutei, patachina, salba moale, spinul cerbului - infloreste prelung (mai-iulie) oferind nectar si polen. Creste prin paduri si tufisuri.
  • Visin - pom fructifer ce da ceva nectar 7-10 zile (14-74 kg la ha).
  • Vita de Canada - iedera cu 4 foi, jie salbatica - arbust agatator ce se prinde de ziduri cu ajutorul unor ventuze - infloreste spre toamna. Vita de vie -atrage albinele mai ales pentru polen iar toamna ofera si un cules, dar trebuie extrasa intrucat peste iarna provoaca diaree.
  • Zadul - larita, larice, zada, cris - e o planta monica (cu florile mascule si femele pe aceeasi tulpina), produce mult polen care nu are o valoare alimentara prea mare pentru albine. Mierea de zada nu este buna pentru iernare si cristalizeaza repede.
  • Zamosita - este cercetata pentru polen si nectar. Este folosita la formarea gardurilor vii.
  • Zmeura - zmeurul, rug de munte, zmeurar - este un arbust din familia Rosaceae, cu tulpini inalte de 1-2 m care se arcuiesc la varf. Are nectar abundent (50-100 kg la ha) pe orice vreme putand fi cules ori de cate ori sunt conditii favorabile de zbor. Durata culesului este de 15 zile (dupa salcam) etc.

sus

 

Arhenotoc

Trebuie sa facem deosebire intre matcile arhenotoce si cele anecbalice

sus

 

Arici

Aricii consuma nestingheriti, mai ales pe timpul noptii, albinele moarte cazute in fata stupilor. Nu consuma albine vii si, prin urmare, sunt folositori. Ariciul alunga din stupina broastele si soarecii care sunt daunatori albinelor.

sus

 

Ascosferoza (puietul varos)

Pericistimicoza, ascosferoza sau puietul varos este o boala infecto-contagioasa specifica larvelor de albine carora le determina moartea in primele doua zile ale stadiului de puiet capacit. Agentul etiologic este micetul Ascosphaera apis care traieste in intestinul albinei sanatoase.

Evolutie

Boala evolueaza in tot cuprinsul sezonului activ iar transmiterea se face prin ingestie si transcutanat. Desi larvele de 1-16 zile par sanatoase, de fapt microbul e in stare de incubatie, infectia ucigand larva in stadiul prenimfal. Treptat boala cuprinde si puietul de lucratoare si pe cel din botci. Larvele moarte de puiet varos sunt mumifiate, casante, de culoare alb-cenusiu sau uneori bruna, au aspect specific, pot fi usor detasate din celule, si pot fi observate deseori pe fundul sau in fata stupului.

Uneori albinele acopera cu ceara larvele afectate, evitand raspandirea bolii. In fagure se observa o asezare neregulata a larvelor, denumita asezare in "mozaic". Capacelele celulelor sunt uneori putin scobite (puietul putand fi atacat in diverse stadii de dezvoltare), manifestari mai aparente existand la larvele in varsta de 3-4 zile.

La inceputul ei infectia ataca de preferinta puietul de trantor si se propaga apoi la cel de lucratoare. Infectiile micotice imbraca de regula un caracter enzootic. Ele apar mai ales la familiile de albine cu deficiente fiziologice iar cand toate familiile de albine se gasesc sub influenta acelorasi factori debilitari, boala se poate extinde capatand caracterul unei epizootii. Precizarea diagnosticului de micoza se face clinic, pe baza prezentei formatiunilor micotice pe larve afectate, albine si faguri mucegaiti si pe baza unor examene de laborator.

Tratament

Pentru combatere se executa igiena si dezinfectia necesara (indepartandu-se si distrugandu-se mumiile si fagurii puternic afectati), dupa care se trateaza cu zahar pudra, hipoclorit de sodiu, pucioasa, sau cu Micocidin. Astăzi tratamentul se poate face cu Micostop, Codraton, Apivirol, Detox, HiveAlive, EM Probiotic etc. Pe net am gasit undeva si urmatoarea reteta: ,,Pt puiet varos Hreanul este TOP, mai exact 12g hrean dat la blender / L de sirop. 500ml din3 in 3 zile timp de 5 saptamani. pt forme grave de varos si colonii mari peste 7 rame se baga si matca la cusca".

sus

 

Asfixierea albinelor

Asfixierea voita

  • se face cu fumigatii cu sulf - atunci cand se urmareste desfiintarea in intregime a unor familii bolnave (fara nici o sansa de redresare).

Asfixierea accidentala

  • poate avea loc in timpul transportului stupilor cu faguri plini cu miere necapacita,
  • sau cand stupul a fost lasat prea mult timp inchis, mai ales cand colonia este puternica iar ziua este prea calduroasa.

Familiile puternice cad primele victime.

sus

 

Asfixierea matcii

- apare atunci cand albinele isi suprima singure matca sau nu accepta matca introdusa de apicultor.

sus

 

Aspergiloza

Impietrirea puietului este o boala provocata de o ciuperca microscopica aspergilus flavus care traieste pe polen, un mucegai care se dezvolta in orice mediu in care se produce o descompunere sub actiunea umezelii si caldurii. Germinatia acestui mucegai incepe la +5 grade Celsius si inceteaza la peste +35 grade Celsius, continuand sa se dezvolte chiar si in lunile de vara ploioase, larvele care primesc o hrana cu polen infectat de aceasta ciuperca murind in celulele acoperite de un strat albicios, ca o bruma. La revizia de fond, primavara, albinele moarte de pe fundul stupilor au abdomenul acoperit cu un praf verzui sau albicios, ca o bruma, boala atingand mai ales fagurii marginasi. Este o boala infecto-contagioasa comuna larvelor si albinelor adulte, facand parte din categoria zoonozelor.

Este foarte periculoasa intrucat poate provoca afectiuni pulmonare si la om.

Transmiterea se face pe cale digestiva si transcutanat. Larvele mor imediat dupa capacire sau in momentul capacirii; in celulele necapacite se poate observa o panza de mucegai galben-verzui sau negru; zonele de fagure afectat se largesc progresiv cuprinzand mai multe celule cu puiet, formand insule sau plaje de mucegai; larvele se deshidrateaza au aderenta la peretii celulei si au consistenta dura; albinele prezinta stari de agitatie, incapacitate de zbor, cad in fata stupilor, fac miscari dezordonate ale membrelor, pieselor bucale sau ale segmentelor corporale si mor in cateva ore prin toxemie; cadavrele prezinta abdomenul usor marit, care in scurt timp devine dur ca si toracele, miceliul invadand intreg corpul albinei pe care-l acopera cu un strat de miceliu de culoare galben-verzuie.

Boala apare mai ales primavara timpuriu, cand, datorita ventilatiei necorespunzatoare, pe peretii marginasi si pe fagurii cu polen apa se condenseaza favorizand aparitia mucegaiurilor. Doicile, in lipsa unui polen proaspat se hranesc cu polenul mucegait si imbolnavesc puietul, in formele grave boala extinzandu-se si asupra albinelor adulte, care, nemaiputand defeca, se constipa si mor. Cadavrele unor astfel de albine trebuie arse iar fagurii cu pastura mucegaita trebuie inlocuiti, colonia mutandu-se intr-un stup dezinfectat. Albinele de pe faguri se pulverizeaza cu o solutie de hipoclorit de sodiu (15-20 ml de hipoclorit intr-un litru de apa). Stropiti ramele din 3 in 3 zile, de cate ori este nevoie pana la disparitie. Stupii se flambeaza si dezinfecteaza, insistand la colturi si in zonele cu mucegai. Solutia de hipoclorit (10% clor) se poate folosi si ca o ultima spalare a echipamentului, dupa care se face limpezirea cu apa curata.

Diagnostic

Diagnosticul se stabileste pe baza examenului clinic al probei de puiet afectat si al albinei adulte, diferentiindu-se de paraliziile albinelor si intoxicatii.

Examenul clinic

Puietul pietrificat la un examen clinic sumar se poate confunda cu puietul varos (o boala provocata tot de o ciuperca) dar, spre deosebire de ascosferoza:

  • larvele afectate sunt aderente la peretii celulei, albinele neputandu-le elimina din fagure;
  • puietul bolnav nu este in "mozaic" ci in grup de larve prinse in insule verzi de mucegai;
  • aspergiloza afecteaza si albinele, intre inelele abdominale, observandu-se acelasi mucegai verzui ca si cel de pe fagure (provocand mortalitatea atat a albinelor cat si a puietului).

Examenul de laborator

Un diagnostic de certitudine se face prin completarea examenului clinic cu examenul de laborator, intrucat se pot ivi uneori erori legate de contaminari cu Penicillium, care apare sub forma unui mucegai verzui, in general pe fagurii prost intretinuti, prinzand atat marginile exterioare ale celulelor cat si albinele moarte din celule.

Tratament

Pentru a preveni infectarea polenului din faguri de la rezerva se foloseste vaporizarea acestora cu acid acetic glacial, aerisind apoi depozitul.

Pentru combatere:

  • se indeparteaza fagurii cu puiet afectat si albinele moarte din stup si din afara stupului care se distrug prin ardere;
  • se face tratamentul cu Micocidin ca si in cazul ascosferozei iar familiile grav afectate se distrug prin ardere deoarece aspergiloza se transmite si la om (dezinfectia de necesitate fiind obligatorie). Desi diagnosticul diferential intre aceste boli nu prezinta o importanta deosebita din punct de vedere terapeutic, tratamentul celor doua maladii fiind acelasi (cu Micocidin), este necesar totusi a se preciza boala, stiut fiind ca aspergiloza este o zoonoza. Pe fundul stupilor afectati mai putin se presara 1 g floare de pucioasa.


Transmiterea aspergilozei la om

La om boala ataca caile respiratorii si ochii. Ciuperca patrunde la nivelul alveolelor pulmonare sau in special complica leziunile TBC putandu-se multiplica in cavernele tuberculoase sau de-a lungul bronhiilor, unde constituie aspergiloze bronhice, formand adevarate colonii in care se gasesc micelii si corpi fructificanti. Diagnosticul se precizeaza prin examen bronhoscopic sau prin examen microscopic si cultural al expectorantului. Un asemenea efect nedorit se poate evita foarte usor, luand niste masuri de precautie prin:

  • purtarea unei masti de tifon la gura si la nas in timpul examinarii familiilor de albine bolnave (este indicat a se umecta masca cu un antiseptic sau chiar cu apa pentru a retine sporii ciupercii patogene),
  • spalarea mainilor, precum si
  • purtarea echipamentului de protectie (halat curat), ce va fi fiert dupa intrebuintare.

sus

August

Asigurarea florei melifere

La munte, in prima decada a lunii zburatoarea mai secreta ceva nectar, dar, dupa 15 august albinele nu mai gasesc posibilitati de cules. In padurile de conifere apare uneori mana, oferind un cules destul de bun, mai ales in zilele cu nopti calde. In terenurile de cultura albinele gasesc uneori culturi de molura ce mai ofera ceva polen, iar in unitatile cu sector zootehnic, unde se afla culturide napi porcesti, sau se fac 2 culturi pe acelasi teren (dupa paioase), cu plante pentru siloz, albinele gasesc ceva nectar si polen de la floarea soarelui sau porumb furajer insamantat impreuna cu sulfina alba. Sulfina si facelia, talpa gastei si rostogolul, ofera bune culesuri, mai ales daca vara au beneficiat de cateva ploi bune.

sus

 

Reactivarea nucleelor

Nucleele ramase din mai-iunie din roiurile temporare, se scot din stupii pepinieri colectivi (unde si-au imperecheat matcile) si isi reiau rolul initial de conlucrare independenta cu FB din care au fost extrase inaintea marelui cules. In acest scop, fiecare matca va oua in cuibul ei pana toamna tarziu, cand cele doua unitati se contopesc in vederea asigurarii unor colonii puternice de 3-4 kg albina. Nu trebuie uitat ca o stupina de productie este aceea care are colonii puternice inca din toamna, sanatoase, cu hrana de buna calitate si matci tinere.

sus

Culesul mierii de mana

In aceasta luna poate apare, fie de la salcie (in regiunile din balta), fie de la bradul alb sau molid (in cele de la munte) este bine sa fie dirijat de apicultor pentru ca proviziile de iernare sa nu fie compromise. In acest scop, fagurii plini cu miere de vara vor fi scosi si pusi la pastrare, introducand in stupi rame goale cu faguri artificiali. La incetarea culesului mierea se extrage iar fagurii cu provizii de calitate vor fi redati stupilor din care au fost ridicati.

Controlul cantitativ si calitativ al rezervelor de hrana

Stupii care nu au provizii suficiente sau cei de la care mierea a fost extrasa din cauza existentei mierii de mana vor fi aprovizionati cu sirop sau miere de calitate. S-a constatat ca albinele ierneaza mai bine cu miere capacita provenita din hraniri masive cu sirop de zahar (putin acidulat si in proportie de 60%) in aceastaluna, fata de fagurii de miere a caror provenienta este indoielnica (cu spori de nosemoza sau anumite procente de miere de mana). In situatia in care culesul a fost deficitar, se vor asigura in cuib faguri de culoare mai inchisa in care albinele vor depozita hrana masiva de completare care, trebuie sa fie capacita inainte de venirea frigului, folosind cu precadere albinele batrane care oricum nu vor intra in iarna.

sus

Deschiderea urdinisului de iarna

Se face concomitent cu micsorarea celui de vara, incepand din luna august, pentru ca albinele sa-si poata organiza hrana de completare acolo unde isi aleg loc pentru ghemul de iarna. La 1 septembrie (cel mai tarziu) urdinisul de vara va fi inchis definitiv. Nucleele ajutatoare vor avea de asemenea micsorate urdinisurile la cel mult 3 cm, fiind prevazute cu distantiere din cuie pentru a le feri de daunatori.

sus

Reinnoirea matcilor

Cresterea tarzie de matci se poate face si la inceputul acestei luni, daca afara este ceva cules, dar in general nu sunt de valoarea celor crescute in lunile iunie-iulie. Matcile tinere obisnuit se dau coloniilor de obicei pe timpul culesului de la floarea soarelui. Inlocuirea matcilor se poate face si in luna august, scopul fiind intrarea cu o populatie cat mai numeroasa la iernare. Cu matcile varstnice inlocuite se fac nuclee ajutatoare cu ajutorul carora se sporesc efectivele de puiet, in octombrie fiind iernate in stupi pepinieri sau sacrificate.

sus

Alegerea nucleelor ajutatoare

Matcile nucleelor ajutatoare ce vor ierna in stupi alaturi de FB sunt cele ce au matci prolifice si neuzate, verificate in cursul sezonului respectiv.

sus

Reactivarea ouatului

La matcile care si-au restrans activitatea se recomanda introducerea cate unui fagure cu puiet necapacit, fara albina acoperitoare, odata cu hranirea puietului matca va fi si ea hranita mai bine si va oua mai mult.

sus

Asigurarea caldurii in cuib

Trebuie sa ramana constanta, neinfluentata de noptile reci, pentru ca matca sa nu fie stanjenita. In acest scop, peste podisor va fi asezata perna protectoare care nu trebuie sa lipseasca nici vara. Cuibul se va restructura, trecand catre margine fagurii claditi din anulcurent care au ceva puiet, dupa eclozionarea puietului acestia se vor retrage, lasand in mijlocul cuibului doar fagurii inchisi la culoare cu mierea deasupra elipselor cu puiet. Urdinisurile se vor reduce la 4-5 cm, deschizandu-se urdinisul superior. La stupii orizontali sau cubici se va schimba pozitia din pat rece in pat cald. Aceste modificari trebuie facute inaintea inceperii hranirilor de completare.

sus

Hranirea de stimulare

Se poate face transportand stupina la un cules de intretinere tarziu sau, in cazul in care nu se mai afla nici o stupina pe o raza de 4-5 km, stimularea se va face direct in natura. Hranirea de stimulare se va face la toti stupii in prezenta unor rezerve bogate de pastura si polen. Stimularea cea mai buna se face prin descapacirea fagurilor cu miere dupa diafragma.

sus


Adaosul medicamentos contra nosemozei

Este de preferat a se face impreuna cu hrana de stimulare caci dozele fiind zilnice si in cantitati mici, albinele consuma zilnic si integral siropul medicamentos fara sa-l depoziteze.

sus

Trierea fagurilor

Operatia este usurata daca pe speteaza superioara a fagurilor este inscris anul cladirii. Fagurii cu pastura vor fi pastrati pana in luna ianuarie cand pastura se extrage in vederea hranirilor de stimulare din timpul primaverii.

sus

Sulfurarea fagurilor de la rezerva

Se face imediat dupa retragerea lor din cuib pentru a preveni atacul gaselnitei. Pentru tratarea lor cat mai eficienta fagurii se stropesc cu apa in vederea combinarii acesteia cu vaporii de sulf, rezultand acidul sulfuric, substanta toxica ce distruge si sporii de nosemoza.

sus

Procurarea fagurilor artificiali

Cu cat fagurii vor avea o vechime de fabricare maimare cu atat rezistenta lor va fi mai bine asigurata.

sus

Ridicarea magazinelor de recolta

Acolo unde nu mai este nici o nadejde de cules, nu trebuie sa intarziem cu ridicarea magazinelor, prezenta acestora influentand nefavorabil pastrarea caldurii cuibului. Fagurii magazinelor se vor supune fie fumigatiilor cu sulf, fie vaporizarii cu acid acetic glacial sau cu tetraclorura de carbon.

sus

 

Automatismul la albine

Colonia de albine ca si organismul oricarei vietuitoare este un automat viu care functioneaza dupa un anumit program (o multime de informatii instinctive, transmise prin ereditate). Automatismul la albine poate fi demonstrat prin simpla mutarea la cativa metri a unui stup, pe care albinele, cu toate ca il vad, il simt si il miros, nu-l mai recunosc. Cunoasterea cat mai amanuntita a instinctelor albinelor ne va da putinta asigurarii celor mai bune conditii dezvoltarii lor prin respectarea legilor naturale dupa care se conduc.

sus

 

Azotatul (nitratul) de amoniu

Folosit atent si numai atunci cand exista o necesitate reala, nitratul de amoniu, ingrasamant chimic (Atentie! la 300 grade celtius explodeaza!), poate usura si simplifica operatiunile mai dificile cum sunt: introducerea matcilor, mutarea stupilor la distante mici, unirea familiilor, aducerea la normal a familiilor bezmetice etc. Pentru informatii suplimentare consultati si capitolul "Adormirea albinelor" unde am extras unele spicuiri de pe un forum apicol.

sus

 

Dreamweaver Suport Center DHTML Menu / JavaScript Menu - Created Using NavStudio (OpenCube Inc.) Acest site: "Miere de albine pastoral" este o locatie noncomerciala http://romapis.org/index.php?id=salvatialbinele

© 2002 ult rev:03-feb-21

 

Flag Counter  IP Address
Unique Hits