Generalitati
Dintre
alimente, mierea ocupa unul din primele locuri datorita continutului
ei in fermenti.
"Celulele vii ca si organismele complexe, pentru a
se mentine trebuie sa inglobeze din mediul inconjurator substante
nespecifice si relativ simple si sa le transforme intr-o structura
complexa, proprie celulei, printr-o serie de degradari si resinteze
continue. Majoritatea proceselor de sinteza si degradare a substantelor
organice din celula vie, cunoscute sub numele de metabolism,
sunt procese realizate prin fenomene de cataliza. Substantele
care catalizeaza aceste procese se numesc biocatalizatori, fermenti
sau enzime." (Produsele
albinelor in sprijinul sanatatii omului, editia a IV-a,
autori Constantin L. Hristea si Dr. Mircea Ialomiteanul, Redactia
publicatiilor apicole - Bucuresti 1978, p. 39).
Aceste enzime provin in cea mai mare parte din secretiile
glandulare ale albinelor. Astfel continutul mierii in fermenti
depinde de diferiti factori
ca:
- provenienta melifera a materiilor prime;
- metodele de tratament la care a fost supusa
mierea dupa recoltare;
- conditiile de maturare a mierii de catre
albine in cursul procesului de prelucrare.
Pe timpul marilor culesuri,
atunci cand nectarul este depozitat in celulele fagurilor foarte
rapid, mierea rezultata va fi insuficient prelucrata, rezultand
sorturi de miere sarace in enzime. Acizii organici joaca
un rol insemnat in metabolism. Ei intra in compozitia mierii
intr-o proportie de 18,20 miimi la 100 g, contribuind la buna
pastrare a mierii, ferind-o de bacteriile din mediul inconjurator.
Acidul gluconic are actiune bactericida. Acidul formic
aflat intr-o infima proportie in gusa albinei, ajuta la invertirea
mierii cu ocazia prelucrarii ei, fiind si un puternic dezinfectant
si bactericid. Acest lucru explica folosirea mierii de catre
bastinasii de la ecuator care pastreaza carnea proaspata zile
intregi, daca o afunda intr-un vas cu miere. Acidul pantoteic
(0,05 mg%) aflat in miere explica efectul foarte bun al mierii
in atonia intestinala prin cicatrizarea ranilor si a ulceratiilor
pielii. Acidul fosforic (0,10mg - 0,37mg%) se gaseste
in miere sub forma fosfatului de calciu si fier, facandu-l direct
asimilabil. Acidul folic din miere mareste numarul eritrocitelor
si procentul de hemoglobina din compozitia sangelui. Pe langa
acizii mentionati mai sus, in miere se mai gasesc si alti
acizi organici ca: acid citric (cu
un rol important in procesul de oxidare a glucidelor si al grasimilor),
lactic, malic, oxalic, succinic
etc. (cf. Produsele
albinelor in sprijinul sanatatii omului, editia a IV-a,
autori Constantin L. Hristea si Dr. Mircea Ialomiteanul, Redactia
publicatiilor apicole - Bucuresti 1978, p. 27).
Din lucrarile aparute in ultimii ani reiese ca miere contine
vitaminele: B1, B2, B3, B5, B12, C, A, prezente in proportii
diferite, corespunzator sortului de miere prelucrat. Vitamina
B1 ajuta la buna functionare a sistemului nervos central
si periferic, precum si a tubului digestiv. Vitamina B2
(Riboflavina) intervine in transportul
hidorgenului, in metabolismul proteinelor si glucidelor, in
transformarea zaharurilor si a aminoacizilor grasi in mecanismul
vederii (Ibidem,
p. 29 ). Vitamina B3 (vitamina
PP, nicotinamida, niacina) este parte constituenta a
coenzimelor I si II si intervine in procesul de oxidare, in
special al glucidelor. Vitamina B5 (acidul
pantotenic) intervine in metabolismul lipidedelor si
proteinelor (Ibidem,
p. 30 ). Vitamina B6 (pirodoxina)
inlesneste metabolizarea glucidelor, ameliorizeaza anumite anemii
hipocrome si unele dermatoze (Ibidem,
p. 31 ). Vitamina B12 impreuna cu acizii
folici ia parte la biosinteza acizilor nucleici celulari. Vitamina
C joaca un rol de prim plan in formarea colagenului, oseinei
si dentinei, contribuind la procesul de aparare impotriva infectiilor
si la stabilirea imunitatii, avand si o actiune antitoxica (Ibidem.,
p. 32 ).
"Mierea contine numeroase
substante minerale a caror valoare difera de la planta
la planta; cu cat procentul lor e mai ridicat, cu atat mierea
provenita din floarea respectiva e mai buna pentru sanatatea
omului. Adeseori consumatorii sunt inclinati sa aleaga o miere
de culoare deschisa, cum e de pilda mierea de salcam. Ea e foarte
buna, dar in comparatie cu mierea poliflora, provenita din combinatia
florii de munte cu cea de ses, mierea de salcam este inferioara
din punct de vedere medical. De pilda cea de floarea-soarelui
are de doua ori mai multe substante minerale fata de cea de
salcam , iar cea de tei de patru ori. Nu mai vorbim de mierea
de mana care are de la 12,8 pana la 20 ori mai multe substante
minerale fata de mierea din flori. Ea contine o dubla cantitate
de azot care, dupa V. Temnov, joaca in nutritia omului un rol
mai important chiar decat zaharurile. Substantele minerale au
roluri multiple. Sunt regulatoare ale presiunii osmotice si
ale echilibrului acido-bazic, mentin starea fizico-chimica normala
a coloidelor din organism, intra in componenta unor biocatalizatori
(hormoni, vitamine, enzime) si au un rol esential in activitatea
enzimelor. Substantele minerale din miere sunt numeroase si
anume: aluminiu, bor, mangan, nichel, litiu, titan, calciu,
potasiu, staniu, sodiu, fier, clor, sulf, iod, siliciu, zinc,
crom, cupru. De asemenea, mai sunt si o serie de oligoelemente:
beriliu, bariu, vanadiu, germaniu. Dintre acestea le vom descrie
pe cele mai importante pentru organismul uman si anume, pe cele
care participa la activitatea biocatalizatorilor, precum si
pe acelea care au rol esential, atat in procesele metabolice,
cat si in cele energetice. Potasiul (K).
Organismul omului adult contine 170-250 g potasiu, necesarul
zilnic fiind de 8-15 g. Potasiul se localizeaza mai ales in
interiorul celulei. El participa la eliminarea din organism
a lichidelor si a clorurii de sodiu, contribuind si la intensificarea
contractiunilor cardiace, fiind deci folositor la unele boli
cardio-vasculare. Participa si la metabolismul glucidic. In
glicogeneza s-a constatat o trecere a potasiului din spatiul
extracelular in cel intercelular, trecere care este deosebit
de intensa in organele bogate in glicogen (ficat
si tesutul muscular). Potasiul si magneziul sint substante
minerale cu o importanta deosebita din punct de vedere structural.
In lipsa lor, regenerarea plasmei, cresterea celulelor, refacerea
tesuturilor si organelor nu pot avea loc. Concentrarea potasiului
in lichidul extracelular este, dupa cum am vazut, foarte mica.
Cresterea concentratiei potasiului se comporta ca un excitant,
pe cand cresterea concentratiei de magneziu se comporta ca un
sedativ. In hipopotasemii se produc paralizii ale muschilor,
in special ale musculaturii respiratorii. In general, pierderile
de potasiu se combina adesea cu o carenta proteica. In miere
se gasesc cantitati de potasiu de aproximativ 10-12 ori mai
mari decat in sangele uman - 386 mg fata de 30 mg la 100 ml
de sange. Fosforul (P).
Rolul fosforului in organism este multiplu: a)
structural: impreuna cu
calciul intra in componenta tesutului osos si dentar, in combinatie
cu potasiul intra in componenta membranelor celulare; b)
functional: participa
la metabolismul intermediar al glucidelor, nucleoproteidelor,
fosfatidelor: c) energetic"
si d) intra
in compozitia unor sisteme enzimatice (coenzima
A, fosfotiamina, fosfopiridoxalul etc. ) Cantitatea totala
de fosfor la adult este de 650 g, din care 500 g revin oaselor
si dintilor. Dereglari ale metabolismului fosforului apar in
anumite boli - rahitism, osteomalachie si spasmofilie. Fosforul
continut in miere are valori crescute fata de plasma sanguina
(19 mg la 100 ml miere fata de 6 mg la
100 ml plasma). Atat fosforul cat si calciul sunt prezenti
sub forma de fosfat de calciu. Magneziul (Mg)
este un element indispensabil in alimentatie. Este un activator
al unor sisteme enzimatice fosfataze etc. Are rol in permeabilitatea
celulara. Se gaseste in celule si in lichidele extracelulare.
Metabolismul magneziului este legat de metabolismul calciului.
Purvis si Stater au gasit ca ionii de magneziu intervin in activitatea
enzimelor de fosforilare si favorizeaza schimburile energetice.
Circa 50-75% din magneziul total al corpului se afla in oase.
Magneziul este prezent in toate elementele desi in cantitati
mici, ingestia alimentara medie fiind de aproximativ 360 mg/zi.
Deficitul de magneziu se produce prin pierderile de secretii
gastro-intestinale excesiv de prelungite in urma diareei, de
exemplu, prin colita ulceroasa sau prin steatoreie. De asemenea,
mai poate surveni in alcoolismul cronic si ciroza hepatica,
precum si in rahitism sau in unele sindroame tetanice. Simtomele
deficitului de magneziu au fost descrise de Card si Marks. Bolnavii
deficitari sunt anxiosi si confuzi. Ei pot prezenta halucinatii
si alte manifestari psihotice. Alteori se constata un tremur
muscular particular, ajungandu-se uneori pana la rigiditate.
Necesitatea zilnica la adult este de 0,43 g. In miere se gaseste
intr-o concentratie asemanatoare cu cea din plasma sanguina:
18 ml la 100 ml. Clorul (Cl)
este elementul mineral care predomina in lichidele extracelulare.
El este adus in organism sub forma clorurilor si in special
a clorurii de natriu (sarea de bucatarie).
Metabolismul sau este strans corelat cu cel al sodiului. Clorul
reprezinta in plasma 2/3 din totalitatea sarurilor minerale.
El participa impreuna cu sodiul la: a)
reglarea presiunii osmotice; b)
reglarea echilibrului acido-bazic si c)
realizarea PH-ului necesar activitatii pepsinei in intestin,
sub forma acidului clorhidric. Scaderi ale cantitatilor de clor
din organism apar in transpiratii abudente, in varsaturi, diaree,
deperditi pe cale renala, coma diabetica. In miere se gaseste
intr-o concentratie de aproximativ 10-12 ori mai mica decat
in plasma (19 mg fata de 360 mg la 100 ml plasma. Sodiul
(Na). Continutul total de sodiu
in organismul uman este de 56-85 g. Predomina in lichidele extracelulare
(plasma sanguina, lichidele interstitiale
etc. ) spre deosebire de potasiu, care cum am vazut,
predomina in lichidele intracelulare. Sodiul are un rol important
in repartitia apei in organism, rol dominant in reglarea presiunii
osmotice si a echilibrului acido-bazic. Carenta de sodiu este
caracterizata prin scaderea volumului plasmatic, scaderea presiunii
osmotice sanguine. Necesitatea zilnica de sodiu este de 0,7-
4 g. Mierea contine o cantitate infima de sodiu: un mg, adica
de 300 ori mai putin decat plasma sanguina, unde se gaseste
in cantitate de 300-335 mg la 100 ml plasma. Calciul
(Ca) intra in constitutia tuturor
celulelor si tesuturilor. Cantitatea cea mai mare se afla in
tesutul osos - 99% si restul de 1% are functii importante, fiind
necesar in activitatea unor sisteme enzimatice implicate in
contractia musculara si transmisia impulsului nervos".
(Ibidem., p. 33-36
).
Vorbind despre miere,
Confucius
spunea: "mierea, maltoza, curmalele
și castanele sunt cele patru lucruri pe care un fiu îndatoritor
trebuie să le dea părinților săi". Mierea
este un aliment miraculos,
o solutie apoasa bogata in substante zaharoase - pana la 80%
- reprezentate indeosebi de glucoza si fructoza ce provin din
nectarul floral, extrafloral, mana si alte surse, recoltate
de albine si depozitate in faguri. Enzimele, pe care albinele
le introduc in nectar, au insusirea de a scinda zaharoza, maltoza,
melezitoza, rafinoza, melibioza etc., acest proces durand ani
indelungati. Transformarea nectarului de catre albine in miere
este insotita apoi de preschimbarea si inlocuirea continutului
de acizi nefolositori, odata cu eliberarea surplusului de apa.
Valoarea pH-ului dintr-o miere maturizata variaza de la 3,5
la 5,5 - dupa provenienta ei floristica.
Capacirea mierii cu o pojghita
de ceara la suprafata celulelor din fagure contribuie la mentinerea
calitati ei initiale, capacirea avand rolul de a izola mierea
de influenta umezelii din mediul inconjurator.
Cu ocazia invertirii nectarului
in miere sunt incorporate proteine, materii albuminoide, acizi
(formic, malic, citric, gluconic, succinic,
acetic), substante minerale (fosfati de calciu, fier,
saruri de aluminiu, strontiu, cobalt, titan, crom, iod, argint,
zinc, plumb, iridiu etc.) in cantitati infinitezimale, substante
functionale de origine organica (enzime, catalaza, inulaza,
inhibina), vitamine, antibiotice naturale, hormoni si polen,
mierea neputand fi egalata de nici un preparat farmaceutic sintetic
caci ea este o substanta vie si direct asimilabila. Un consum
prelungit de miere, in medie 70 g pe zi timp de 1-2 luni, produce
la bolnavii atinsi de tulburari circulatorii avansate o ameliorare
a starii generale si o normalizare a tonicitatii cardiace. Consumul
de miere este recomandat ca adjuvant in tratarea anemiilor,
in afectiunile renale, digestive, oculare etc. In bronsite se
prefera mierea de brad (care contine
terebentina, uleiuri volatile antiseptice si inhibina).
In cazul diabetului, desi s-au obtinut unele rezultate cu mierea
de mana provenita de pe arborii de larice, consumul de miere
trebuie privit cu rezerve si este contraindicat in obezitate.
Consumul exagerat al zaharului industrial afecteaza organismul.
"Diabetul zaharat este una din bolile care rapun multe
vieti. Dupa cum afirma dr. N. Ioris: resturile de zahar din
cavitatea bucala sub influenta bacteriilor se descompun cu formare
de acizi, mai cu seama lactic, ceea ce duce adesea la decalcifiere
lenta, insa foarte importanta a dintilor. Din contra, mierea
are insusiri antimicrobiene active, precum si alcalinitate potentiala.
Datorita acestui fapt ea contribuie la dezinfectarea cavitatii
bucale, cu atat mai mult cu cat mierea contine si flor, ce are
de asemenea o influenta bine-facatoare asupra dintilor"
(citat din Produsele
albinelor in sprijinul sanatatii omului, editia a IV-a,
autori Constantin L. Hristea si Dr. Mircea Ialomiteanul, Redactia
publicatiilor apicole - Bucuresti 1978, p. 21).
Mierea
este mult apreciata pentru calitatile
sale avand nenumarate intrebuintari
terapeutice. "Mierea
de albine mai poate constitui suportul unor variate produse
apicole, cu calitati si utilizari anumite. Depasind valoarea
compozitionala si echilibrata a mierii, aceste produse se caracterizeaza
printr-o proportie variata de oligoelemente, de vitamine, de
aminoacizi, de polipeptide, de enzime. Cum orice terapie reconstructiva
se bazeaza pe utilizarea unor asemenea elemente, polenul, propolisul,
pastura, laptisorul de matca - toate produsele apicole biologic
active - au devenit un eficient mijloc terapeutic. Popularizarea
efectelor acestor produse a dus la sporirea productiei lor,
iar cererea mare a pietii a facut ca ele sa se afle acum mereu
la dispozitia publicului, in stare proaspata, deci cu intregul
lor potential terapeutic" citat preluat din
cartea Apilarnil, autor Nicolae V. Iliesu,
Editura Apimondia Bucuresti 1991, p.142, cu referire
la interviul domnului Prof. dr. docent Ciplea
Al. "Terapia prin miere"
(Interviu realizat de Lucia Manolescu), "Magazin",
nr. 937/XI.1975,p.4.)
sus
Achizitii
miere
Achizitionarea mieri se face
de unitati specializate. In trecut achizitionarea se facea la
centrele apicole ale principalelor orase. In ultimul timp, pe
langa acestea, s-au infiintat si firme particulare de achizitii,
existand posibilitatea nasterii concurentei si practicarea unor
preturi ce se vor adapta tot mai mult legii cererii si ofertei.
Anunturi gratuite pentru achizitii miere pot fi postate la rubrica
de publicitate
apicola.
sus
Cristalizarea
sau granularea mierii
Cristalizarea sau granularea
mierii este un proces natural, care nu modifica proprietatile
biologice si medicinale ale produsului. In functie de dimensiunile
cristalelor se disting trei sorturi de miere cristalizata: cu
granule mari (peste 0,5 mm), cu granule mici (0,5-0,4 mm) si
miere de consistenta cremoasa (sub 0,04 mm). Cantitatea si dimensiunile
cristalelor sunt influentate in special de granulele de polen:
cu cat sunt mai mari aceste granule cu atat sunt mai mari aglomerarile
de cristale si cu atat mai mici sunt cristalele. Temperatura
necesara pentru completa solubilizare a mierii cristalizate
este de 35-45 grade C.
Stratul mai deschis la culoare,
mai sfaramicios si mai putin dulce de la suprafata unei mieri
consta din cristale de glucoza neacoperite de lichidul intercristalin,
format in principal din fructoza, apa libera si substante solubile
in apa; acest fenomen este normal pentru sorturile bine maturate,
cu continut ridicat de glucoza si scazut in apa. Prin conservare
la temperatura camerei, acest strat dispare.
Mierea trecuta prin filtre
de nisip sau argila nu mai are polen sau alte substante proteice
si deci se mentine necristalizata mult timp.
sus
Extragerea
mierii
Mierea extrasa este pusa direct
in bidoane inalte, unde dupa ce se limpezeste va fi curatata
de resturile de ceara. Mierea filtrata pierde 20-40% din substantele
valoroase (in special particulele fine de polen aflate in suspensie)
si de aceea se recomanda doar maturarea, decantarea si raclarea
cu o lingura sau o spatula dupa 3-4 zile de repaus. Pentru a
se grabi maturarea mierii, mai ales daca extractia s-a facut
pe timp umed, se aseaza in camera de maturare 7-8 kg de var
nestins, care absoarbe umiditatea produsa de evaporarea surplusului
de apa din miere. Dupa cateva zile, operatia se va repeta, pana
cand observam ca mierea din maturatoare are vascozitatea normala.
Cea mai buna maturare se face la o temperatura de peste 25 grade
Celsius, o cantitate mai mare de miere necesitand circa 2 saptamani
pentru incheierea cu succes a maturarii. Spuma ridicata deasupra
mierii va fi raclata cu o lingura, astfel ca suprafata mierii
din maturator sa ramana in contact direct cu aerul cald al camerei
de maturare si depozitare. Spuma se ridica si mai bine folosind
un prosop umed, dar stors de apa, care se pune deasupra ei,
lasandu-l acolo 6-7 ore; in acest timp spuma cu toate impuritatile
se lipesc de prosop, dupa ridicarea prosopului suprafata mierii
ramanand curata. Daca mai raman impuritati operatia se repeta,
de data aceasta folosind o panza de tifon.
Dupa limpezire si maturare,
mierea se trage in vase si se comercializeaza.
sus
Mierea
de calitate
Producerea mierii de calitate
este o problema de prestigiu, criteriul principal de clasare
a muncii apicultorului trebuind sa devina tocmai calitatea produselor
livrate, modul de prezentare, pe sorturi si pe sortimente, consumatorii
stiind sa aprecieze seriozitatea apicultorilor ce stiu sa-i
pastreze calitatile naturale.
Pentru obtinerea unei mieri
de calitate un rol important il joaca maturarea naturala in
faguri, maturarea in afara lor fiind lipsita de aroma specifica
pe care o capata dupa capacire. Un alt factor deosebit de important
este asigurarea familiilor in perioadele de cules cu faguri
claditi de calitate, cu precadere din cei in care nu s-a crescut
puiet, in acest fel evitandu-se deprecierea culorii mierii.
Nu este permisa hranire familiilor
de albine cu cantitati mari de sirop de zahar in ajunul culesurilor,
in scopul blocarii cuiburilor, scontand pe faptul ca nectarul
adus ulterior va fi depozitat in fagurii pentru recolta. Acest
fapt nu face decat sa deprecieze mierea prin amestecul cu sirop
de zahar, intrucat albinele il vor muta in timpul culesului,
din cuib, in magazine. Zaharul trebuie folosit doar in perioada
de toamna pentru completarea rezervelor de hrana.
Nu se recomanda livrarea mierii
direct de la centrifuga, fara o conditionare atenta. De asemenea,
extragerea mierii trebuie facuta dupa fiecare cules pentru a
se obtine mierea pe sorturi de flora care sa satisfaca preferintele
si cerintele consumatorilor.
sus
Mierea
ca aliment si medicament
Unul din motivele pretului
scazut al mierii il constituie faptul ca, in toata lumea, mierea
este cunoascuta mai mult ca aliment si mai putin ca
medicament. Comunitatile medicale contemporane din intreaga
lume sfatuiesc insa populatia sa inlocuiasca alimentele rafinate,
precum zaharul,
numit de nutritionisti "otrava
alba", cu mierea
de albine care este un medicament
al vietii.
Mierea este insa un aliment
cu proprietati medicamentoase
recunoscute, putand fi consumata de batrani, copii, sportivi,
oameni care lucreaza noaptea:
- fie ca laxativ,
- fie ca terapie
complementara,
-
fie ca aliment energizant, in cazurile
de surmenaj, oboseala, neurastenie, boli de inima etc.
Cei care sufera de insomnii, daca iau seara
la culcare 2 linguri de miere intr-un pahar de ceai cald de
tei, dorm un somn linistit, tulburarile somnului datorandu-se
in mare parte digestiei grele, unor procese de infectii latente
sau active ce se fac in intestine sau in organism, provocand
o stare de neliniste care turbura somnul. In bolile de ficat,
mierea este recomandata intrucat mareste proportia de glicogen,
fortificand organismul impotriva infectiilor. Este recomandata
chiar si in diabetul incipient, insa in cantitati foarte mici,
inlocuind zaharul folosit in alimentatia curenta. In otravirile
cu ciuperci mierea este salutara, prin inghitirea unei mari
cantitati de apa saturata cu miere, inlocuind glucoza din
organism distrusa de otrava continuta de ciuperca. In clinici
mierea este inlocuita cu glucoza pura, care se da in acelasi
scop. In amestec cu untura de peste mierea poate fi folosita
in tratarea ranilor. Una dintre enzimele prezente in miere
- peroxidul de hidrogen - actinoneaza impotriva microbilor,
protejand mierea de la depreciere si facand din miere un excelent
pansament pentru ranile oamenilor (prevenind infectarea, hranind
celulele vii si vindecand rana).
Principalele proprietati
farmacologice ale mierii:
-
antibacterian
(osmolaritatea ridicata, bioflavonoidele si unele
enzime prezente in miere = conditii vitrege pentru
bacterii);
-
antibiotic
si
antimicrobian (cu un spectru destul
de larg);
-
antioxidant
(oxidarea scazuta in alimente inseamna o nutritie
si o sanatate mai buna);
-
anti-carii
(mierea hraneste gingiile si ajuta la o mai buna
hranire a dintilor);
-
antiinflamator
(contine bioflavonoide cu proprietati antiinflamatorii);
-
biostimulator
(furnizeaza cea mai buna energie pentru celulele
vii, imbunatateste apetitul, ajuta la absorptia
fierului, furnizeaza energie pentru maduva osoasa,
ficat si splina, stimuleaza productia de bila a
ficatului);
-
calmant
(calmeaza sistemul nervos);
-
depurativ
(ajuta mecanismele de detoxifiere ale organismului
si mecanismele energetice ale ficatului - in special
mierea de salcam);
-
emoilent
(datorita capacitatii de atragere a apei);
-
energetic
(carbohidratii din miere ard usor);
-
emulsionant
al grasimilor (datorita acizilor
continuti);
-
imunostimulant
(furnizeaza multa energie "usoara" celulelor
albe din sange);
-
laxativ
(regleaza flora intestinului gros, ajuta pancreasul
si ficatul sa functioneze bine);
-
nutritiv
(carbohidratii din miere ajuta la construirea tesutului
conjuctiv);
-
protistocid
(antibacterian);
-
regenerativ
(mierea ajuta la producerea mucopolizaharidelor
care sunt componente importante ale tesutului conjuctiv);
-
stimulent
(bioflavonoidele prezente in miere stimuleaza regenerarea
epiteliilor, endoteliilor si a membranelor celulare);
-
tonicardiac
(mierea este cea mai buna energie pentru muschi,
inclusiv pentru inima);
-
vindeca
plagile (previne si vindeca infectiile
prin formarea unei bariere vascoase pentru pierderea
lichidiana si invazia plagii de catre bacterii,
contine enzime ce ajuta la vindecare si promoveaza
formarea tesutului).
|
Mierea ca remediu
si tonic:
Mierea este un remediu eficient in
diferite boli interne si ale pielii un excelent tonic
pentru copii, convalescenti, pentru intarirea sistemului
imunitar si pentru gravide. Luind in mod regulat miere
cite o lingurita dimineata, cu o ora inaintea micului
dejun; o lingurita la doua ore dupa masa de prinz si
o lingurita dupa cina se normalizeaza tensiunea arteriala
si digestia, se reduce cantitatea de acid gastric. In
cazul colitelor si gastritelor, mierea se asimileaza
mai bine cu putina apa calda in care se dizolva. Produsele
apicole mierea, laptisorul de matca, polenul, propolisul,
veninul de albine si ceara contribuie la intarirea
organismului, astfel incit persoanele care le consuma
reusesc sa evite aproape in totalitate orice afectiune.
Informatie luata de pe site-ul: http://www.romanianmall.com/natural/mierea.html
|
In general, mierea este indicata
in:
- alimentatia dietetica a
copiilor
- tratamentul bronsitelor
cronice, in special cele alergice (aerosoli cu miere)
- tratamentul artrozelor
reactive (tratament asociat cu veninul de albine,
aplicat local, in cadrul unor sedinte de fizioterapie)
- afectiunile cardiace (mierea
cardiotonica)
- afectiunile reumatismale
- afectiunile digestive, in
tratarea carora se asociaza cu propolisul (2-5%)
- afectiuni ale ficatului
- insomnii
- afectiuni ale cailor respiratorii
- senilitate.
|
alte
legaturi utile:
sus
Pastrarea
mierii
Mierea nu se pastreaza decat
in ambalaje perfect spalate si uscate din sticla, vase emailate
sau inox. Nu puneti miere in ele pe considerentul ca au continut
tot miere. Pelicula veche de miere de pe peretii vasului contine
germeni de fermentatie care insamanteaza mierea noua si aceasta
va fermenta la randul ei, schimbandu-si gustul si mirosul.
Daca vasul a mai fost folosit
si pe peretii sai exista resturi de miere cristalizata, acestea
vor declansa procesul cristalizarii si in mierea noua pusa la
pastrare. Mierea nu se va pastra niciodata in vase confectionate
din zinc, cupru, plumb sau aliajele lor, deoarece, sub actiunea
acizilor din miere se formeaza compusi chimici ce pot da intoxicatii
grave. Nici ambalajele din fier nu sunt indicate, deoarece in
urma corodarii fierului la contactul prelungit cu acizii continuti
de miere, aceasta va capata un gust si un miros neplacut.
Borcanele cu miere nu trebuie
pastrate la un loc cu recipientele ce contin substante ce emana
mirosuri neplacute (vopsele, carburanti, esente, varza murata)
deoarece mierea prinde usor miros. De asemenea vasul cu miere
nu se pune descoperit in apropierea unor substante higroscopice
care favorizeaza mentinerea umiditatii in aer (sarea) aceasta
contribuind la o fermentatie accelerata a mierii. Mierea ambalata
in borcane de sticla va fi ferita de lumina care-i depreciaza
calitatile (lucru usor de observat datorita inchiderii mierii).
Mierea care a cristalizat
pentru a fi fluidizata se va trece intr-un vas care se va pune
intr-o baie de apa fierbinte, in nici un caz pe foc. Nu trebuie
incalzita decat acea cantitate care se va folosi o singura data
deoarece mierea incalzita fermenteaza mai usor, depreciindu-se.
Mierea supraincalzita conduce
imediat la cresterea procentului de hidroximetilfurfurol care,
de asemenea duce la deprecierea calitatilor mierii. Temperatura
optima de pastrare este bine sa se situeze intre 10 si 20 grade
Celsius.
sus
Sorturi
de miere
Mierea este produsul de baza
al albinelor, componenta principala constituind-o zaharurile,
reprezentate indeosebi de glucoza si fructoza ce provin din
nectarul floral, extrafloral, mana si alte surse recoltate de
albine si depozitate in faguri.
Mierea
florala
Mierea
de castan
Mierea de castan comestibil
- bogata in substante minerale - are actiune antianemica, antimicrobiana
si remineralizanta fiind recomandata mai ales in:
- bolile de stomac,
- bolile intestinale
- bolile renale,
- decongestionarea ficatului si prostatei,
- tratamentul osteoporozei,
- favorizarea circulatiei sanguine.
Mierea de castan salbatic creste tensiunea
arteriala.
sus
Mierea
de coriandru
De culoare deschisa, asemanatoare
cu cea de salcie, in primele 2 saptamani de la extractie are
un gust neplacut, dar lasata in maturator descoperita, isi pierde
acest miros ajungand o miere suava excelenta.
sus
Mierea
de crusin
Este laxativa.
sus
Mierea
de faneata
Mierea de flori de cimp are
o puternica actiune antimicrobiana. Mierea
de pajiste este considerata un antiseptic eficace in tratarea
cistitelor, a reumatismului si a infectiilor intestinale.
sus
Mierea de
floarea soarelui
In sedimentul ei granulele
de polen ajung uneori pana la 100 %. Datorita continutului mare
de glucoza, cristalizarea se declanseaza mult mai repede fata
de celelalte sorturi de miere, uneori chiar in faguri, extractia
ei trebuind sa se faca repede.
Calitati terapeutice: este
indicata ca adjuvant in tratarea bronsitelor si a bolilor de
stomac.
sus
Mierea
de izma
Este recomandata pentru afectiunile
de stomac si intestine.
sus
Mierea
de iarba neagra
Are o culoare bruna inchis
cu tendinte roscate, cu un miros pronuntat de caramel, avand
un gust amarui. Este foarte bogata in substante minerale fiind
recomandata ca diuretic, antianemic, antiseptic al cailor urinare
, tratarea cloroticilor si in afectiunile sistemului nervos.
sus
Mierea
de levantica
Este recomandata celor epuizati
fizic si nervos si lecuieste tusea si durerile de gat. Mierea
de lavanda se recomanda si in cazul afectiunilor pulmonare,
migrenelor si insomniilor. Poate inlocui medicamentele vermifuge
in caz de oxiuri la copii.
sus
Mierea de mar
Mierea de mar este tonica
si antidiareica.
sus
Mierea de mure
Mierea de mure este tonica
si antidiareica
sus
Mierea
de menta
Are aroma mentei si gust dulce,
consistenta uniforma, vascoasa, cristalizeaza in granule marunte,
incomplet. Are culoare verzui-brun roscata si se recolteaza
in cantitati mari in Delta Dunarii si zonele de inundatie ale
acesteia. Contine o cantitate mare de vitamina C si datorita
calitatilor nutritive si terapeutice, se cauta pentru consum.
Recomandari:
- proprietati analgezice;
- foarte bun tonic si antispastic (amelioreaza
durerile specifice unei colici sau dischinezii biliare s.a.);
- usureaza digestia;
- combate balonarea.
sus
Este foarte buna pentru bolnavii
de inima.
sus
Mierea de
pin
Mierea de mana a pinului este
deschisa la culoare si consistenta, ramanand transparenta si
fluida. Este recomandata pentru a calmarea tusea usoare sau
iritante.
sus
Mierea
de pomi fructiferi
Mierea de livada vindeca afectiunile
renale, pulmonare si intestinale.
sus
Mierea
de rapita
Este de culoare galbena-deschisa,
foarte dulce, are un gust si miros placut, cu o consistenta
densa, dizolvandu-se greu in apa. Se cristalizeaza la 10-12
zile de la extractie, chiar in faguri, luand o culoare albicioasa
si usor galbuie. De aceea recoltarea trebuie facut rapid, la
terminarea infloririi. Uleiul de rapita contine enzima Q3 necesara
oaselor. Din acelasi motiv mierea de rapita poate fi folosita
ca adjuvant in tratarea
osteoporozei.
sus
Mierea
de rozeta
Face parte din prima categorie,
fiind de o calitate exceptionala - dupa gust si aroma.
sus
Mierea
de rozmarin
Mierea de rozmarin
este recomandata hepaticilor. Pentru puterile sale stimulative
le este recomandata si copiilor mici, persoanelor obosite sau
stresate. E indicata pentru stimularea functiilor intestinale
si a stomacului cu digestie lenta.
sus
Mierea
de salcam
Din cauza unei cantitati mai
mari de fructoza cristalizeaza foarte incet (la cativa ani).
Face parte din sortul de miere de calitate superioara, fiind
cea mai solicitata pe piata externa, datorita aromei si gustului
placut pe care il are. Imediat dupa recoltare este transparenta,
dar culoarea va depinde de culoarea fagurilor utilizati la recoltarea
ei, putandu-se intalni nuante de la incolor la galben-pai sau
galben deschis. Ca indice colorimetric, mierea de salcam este
admisa pana la maximum 18 nm pe scara Phund, peste aceasta limita,
considerandu-se miere de calitatea a II-a.
Mierea de salcam are un gust
placut, dulce, este perfect fluida, vascoasa, fara semne de
cristalizare. Contine in medie 41,73 % fructoza, 34,8 % glucoza
si 10 % zaharoza si maltoza. Are un pH = 4,0 si nu cristalizeaza
cel putin 1,5-2 ani si niciodata total. Aroma pronuntata de
flori de salcam, se intalneste la mierea la care s-a introdus
o infuzie de floare de salcam sau cea falsificata.
Indicatii terapeutice:
sus
Mierea
de salcie
Este de culoare galben deschis
aurie si are uneori un gust putin amarui, avand o savoare deosebita,
fiind foarte bogata in vitamine (in special B6 si C). Zaharisirea
se face cu cristale marunte.
sus
Mierea de
tei
Este trecuta in categoria
celor mai bune si celor mai apreciate sorturi de miere, bogata
in vitamine (mai ales vitamina B1 (thiamina), si aminoacizi,
in sedimentul ei granulele de polen ajungand pana la 70-80 %
, uneori continand si o cantitate insemnata de mana. Mierea
de tei are o puternica activitate antimicrobiana, manifestandu-si
eficienta fata de stafilococi si colibacili. "Leziunile
mucoasei bucale, dupa S. Mladenov, sunt vindecate daca din 3
in 3 ore se tine in gura un timp mai indelungat cate o lingurita
de miere cristalizata. In felul acesta mucoasa bucala absoarbe
substantele antimicrobiene din miere".(citat
preluat din Produsele albinelor in sprijinul sanatatii
omului, editia a IV-a, autori Constantin L. Hristea
si Dr. Mircea Ialomiteanul, Redactia publicatiilor apicole -
Bucuresti 1978, p. 55).
Culoarea mierii de tei este
deschisa, batand usor in galben cateodata chiar cu reflexe verzui.
Cristalizarea ei se face spre toamna si are o consistenta untoasa,
cristalele avand culoarea alba, mierea capatand un gust si o
aparenta mai atragatoare. Fiindca aroma mierii de tei este foarte
puternica, pentru a-i diminua din gust, se amesteca cu alte
sorturi de miere sau cu miere poliflora.
Mierea de tei are calitati
linistitoare si antiseptice (calmeaza tusea) fiind prescrisa
si in:
- afectiunile sistemului nervos,
- insomnii,
- stari febrile,
- dureri gastrice,
- prevenirea migrenelor,
- profilaxia pneumoniilor, astmului bronsic,
starilor nervoase,
- tuberculoza.
sus
Mierea
de trifoi
Este considerata cea mai buna
ca savoare si prezentare. Este bogata in vitamine (B1, B2, C)
culoarea variind in functie de specia de la care provine (alba
la trifoiul alb pitic, galben-rosietica la celelalte varietati).
Cristalizeaza lent.
Indicatii terapeutice:
- actiune diuretica;
- un bun expectorant.
sus
Mierea
de verigariu si cea de salba
Este buna pentru stomac si
intestine, fiind si laxativa.
sus
Mierea
de zburatoare
Este de culoare deschisa,
foarte gustoasa dar, cristalizeaza repede.
sus
Mierea
extraflorala
Provine din nectarul secretat
de alte parti ale unor plante (cum ar fi porumbul, secara, mazarichea)
sau arbori (mar, prun, nuc, tei, plop, stejar, artar, frasin,
mesteacan etc.), unde se afla glande nectarifere asemanatoare
cu cele in interiorul florilor. In noptile racoroase ce urmeaza
unor zile calduroase, spre dimineata, apare aceasta secretie
extraflorala, pe frunzele anumitor arbori, iar albinele se grabesc
sa o adune si s-o prelucreze in miere caci, odata cu aparitia
soarelui si incalzirea atmosferei, partea apoasa din aceasta
exudatie dulce se evaporeaza, iar albinele nu o mai pot lua.
Mierea extraflorala are o
greutate specifica mai mare ca mierea obisnuita, iar culoarea
sa este putin mai inchisa, continand zaharuri valoroase ca fructoza
si glucoza dar si unele zaharuri inferioare ca dextrina, melezitoza,
precum si saruri minerale in proportii ceva mai mari ca la mierea
florala.
sus
Mierea
de mana
Pentru consumul uman are o
valoare deosebita, continand multa inhibina (un bactericid foarte
puternic) si saruri minerale (de 12,8-20 de ori mai bogata in
saruri minerale decat cea florala), calciul si magneziul prezentand
cel mai mare interes terapeutic intrucat organismul uman asimileaza
mult mai bine aceste saruri prin alimentatia naturala decat
prin administrarea sintetica.
Dupa arborii de la care provine
este de mai multe feluri: de stejar, de brad, de molid etc.
Secretia manei e conditionata de o serie de factori printre
care mentionam:
-
Factorii interni:
factorii genetici ce se transmit fiecarei specii de insecte
producatoare de mana.
-
Factorii externi:
factorii meteorologici, solul, expozitia insorita, altitudinea
etc.
-
Factorii biotici:
(pradatori, daunatori si paraziti). Pradatorii (veveritele,
ghionoaiele, ciocanitoarele, pitigoii, sticletii, viespile,
mustele etc.) decimeaza lachnidele in toate stadiile de
existenta. Pe langa acesti aprigi dusmani, insectele producatoare
de mana au si prietenii lor: furnicile de padure - care
le protejeaza si le stimuleaza secretia de mana.
Provine din aceeasi sursa
cu cea extraflorala, mana fiind un produs obtinut indirect,
prin intermediul unor insecte din categoria afidelor, psyllidelor,
coccidelor, citadidelor si lachnidelor, care se hranesc cu sucurile
plantelor si elimina apoi zaharurile de care nu mai au nevoie.
Albinele culegatoare aduna aceste produse insa pierd foarte
multa energie la un asemenea cules si sunt mai uzate decat cele
care culeg nectar de flori.
Pe langa faptul ca mierea
de mana nu este recomandata pentru iernare deoarece provoaca
intoxicatii grave, degenerescenta si necroza, sunt cazuri cand,
chiar pe timpul verii poate provoca multe neajunsuri. Atunci
cand mana contine zaharuri neasimilabile si mai ales in anii
secetosi, cand albinele sunt lipsite de pastura, albinele se
pot intoxica datorita consumului sporit de miere de mana. Exceptie
face mierea de mana de conifere, care contine procente ridicate
de zaharuri digestibile, albinele de munte fiind obisnuite sa
consume o astfel de hrana chiar si iarna.
Mierea de mana contine inhibina,
substanta cu o puternica actiune bactericida, iar procentul
redus de glucoza si bogatia in dextrine si substante minerale
o tin ani de zile in stare lichida. Totusi, uneori, mierea de
mana este atat de vascoasa, incat nici nu mai poate fi extrasa
din celule decat prin topirea fagurilor in cuptor, deasupra
unor gratare, ori prin inmuiere cu apa calda si intercalarea
intre acesti faguri a unor faguri goi gata claditi. Albinele
iau din celule aceasta miere diluata si o intind in fagurii
goi, dupa care acestia se scot si se extrag.
Indicatii terapeutice:
- mierea de stejar sau frasin este un foarte
bun laxativ si calmant in inflamatiile intestinale;
- mierea de conifere (pin, brad, molid)
are actiune antiseptica si antiinflamatoare;
- mierea de brad este utila in bolile cailor
respiratorii.
sus
Mierea
de molid si brad
Mierea de molid are culoare
verde inchis iar cea de brad - galbena aurie. Ambele contin
25,68% melezitoza (datorita urmelor de rasina continute). Este
mult cautata de bolnavii de plamani si contine un puternic bactericid,
inhibina, produs al unei enzime. Enzima producatoare a inhibinei
este o glucozooxidaza care in prezenta aerului produce din fructoza
hidrogen-hiperoxid. Inhibina este cunoscuta in medicina pentru
efectul ei sterilizator. Cand timpul este calduros mierea de
brad se extrage cu usurinta. Pe timpul iernii aceasta miere
cristalizeaza in faguri si de aceea nu trebuie lasata peste
iarna (lasa si multe reziduuri).
sus
Retete pe baza de
miere
sus
